Curtea Constituţională a României (CCR) a admis parţial, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe Legea privind presemnalizarea prin panouri a maşinilor de poliţie cu radar, şeful sta ...
Fostul preşedinte Traian Băsescu scrie pe Facebook ironic "Să vină Caragiale, să plece guvernul!", în condiţiile în care spune că PSD a promis şcoli, justiţie şi că va scăpa de statul pa ...
Liberalii vor face un sondaj la nivel naţional pentru a vedea cum stă PNL în rândul electoratului. Costurile totale se vor ridica la 400.000 euro, adică aproximativ 7.000 euro per judeţ. Aceast ...
Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) a lansat un avertisment demn de luat în seamă de întreg spectrul politic, dar mai ales de autorităţile centrale şi locale. Potrivit unui studiu reali ...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care interzice comportamentele care constau în violenţa psihologică - bullying - în unităţile de învăţământ şi în toate ...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, prin procedură tacită, proiectul de lege privind înfiinţarea Instituţiei Regele Mihai I, pentru care statul român ar urma să asigure anual o fin ...
Platforma Unionistă Acţiunea 2012 anunţă lansarea campaniei de semnături "Un milion pentru Unire" în judeţul Galaţi. Campania se lansează vineri, 26 octombrie 2018, în cadrul unei conferinţ ...
În aceste zile s-a discutat intens în plan naţional cu privire la majorarea salariului minim de la 1 noiembrie2018. Aparent, veniturile mai mari pentru cetăţeni reprezintă un stimulent important ...
Conferinţa Judeţeană a Organizaţiei de Femei a Partidului Mişcarea Populară – Filiala Galaţi s-a întruni, duminică, 21 octombrie 2018, pentru a-şi alege forul de conducere pent ...
Insula de aluviuni formată în mijlocul Dunării a devenit, în ultima vreme, gazda mesajelor politice. După ce astă vară peneliştii gălăţeni au scris pe nisip ”La naiba, PSD!”, acum mesaj ...
Viceprimarul municipiului Galaţi, Picu Apostol Roman, a revoltat opinia publică după ce, în cadrul documentarului "Inspectorul Pro" difuzat în cadrul Ştirilor ProTv din data de 15 octombrie 2018 ...
Tinerii penelişti gălăţeni au purtat sâmbătă, 13 octombrie 2018, drapelul naţional pe principalele artere din municipiul Galaţi, în cadrul proiectului organizat de Tineretul Naţional Libera ...
Pentru că se apropie iarrna, iar subiectul termoficării agită din ce în ce mai mult spiritele, preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, a transmis un comunicat de presă prin care ia atitudine c ...
Organizaţia Municipală a Femeilor Social Democrate Galaţi a desfăşurat, în perioada 1 - 10 octobrie 2018, două acţiuni menite să readucă în sufletul femeii aprecierea de care are nevoie şi ...
Doctorul Nicolae Bacalbașa a fost prezent sâmbătă, la prima oră a dimineții, la vot pentru referendum. A făcut, ca deobicei, declarații spumoase și destul de explicite. Nu a ratat șansa ...
În cadrul ediţiei locale a Topului Naţional al Firmelor Private din România organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) am putut vedea ...