15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima (ALDE): Creşterea de la o lună la alta a salariului minim afectează firmele mici
Cristian Dima (ALDE): Creşterea de la o lună la alta a salariului minim afectează firmele mici

În aceste zile s-a discutat intens în plan naţional cu privire la majorarea salariului minim de la 1 noiembrie2018. Aparent, veniturile mai mari pentru cetăţeni reprezintă un stimulent important pentru ocuparea unui loc de muncă. Însă, trebuie luate în calcul toate consecinţele care vin odată cu o asemenea decizie, dar care afectează companiile mici şi mijlocii. ”Trebuie să avem în vedere faptul că suntem pe final de an, iar companiile mici şi mijlocii au avut făcut un buget în care fiecare încearcă să se încadreze în funcţie de încasări şi plăţi până la finalul anului. Mai mult, nu există nicăieri în lume o abordare prin care de azi în două săptămâni anunţi că intervii prin decizie guvernamentală în bugetul companiilor. Înainte ca o asemenea măsură să fie luată trebuie să existe un studiu privind rentabilitatea sa, un calcul privind impactul pe care îl va avea această măsură, atât asupra firmelor, cât şi asupra costurilor care survin aplicării acestei creşteri. De ce trebuie să se ajungă în situaţia ca Guvernul să forţeze o asemenea decizie şi să o pună pe spatele angajatorilor în mod incorect economic şi moral, când fiecare angajator în prag de sărbători îşi face calcule cu privire la recompensarea angajaţilor şi să stimuleze performanţa celor mai profitabili dintre aceştia. De aceea, nu pot fi de acord cu intenţia Guvernului de a majora salariul minim brut pe economie de la 1 noiembrie 2018, fără un mecanism transparent şi predictibil în acest sens. De asemenea, nu văd de ce atâta grabă să implementezi o măsură cu 2 luni înainte faţă de termenul pe care l-ai gândit iniţial. În al doilea rând, mai este şi problema legată de diferenţierea venitului minim. Nu cred că salariul minim ar trebui să fie legat de studii sau de vechimea în muncă. Din punctul meu de vedere, dacă ai studii superioare cred că te gândeşti să îţi găseşti un loc de muncă mai bine plătit, mai ales într-o piaţă a forţei de muncă precum cea pe care o avem noi în România. În acelaşi timp, indiferent de studiile pe care o persoană le are, depinde de munca pe care o depune şi domeniul în care activează. Cred că ar trebui să ne preocupe mai mult care e povara pentru mediul de afaceri în condiţiile în care sunt industrii care au o valoare adăugată mai mică prin definiţie şi unele cu valoare adăugată mai mare. Am văzut declaraţia premierului Dăncilă care a spus că în niciun caz la 1 noiembrie nu creşte salariul minim. Consider că e un prim semnal că lucrurile se vor discuta şi se vor analiza cu atenţie. Voi discuta cu colegii mei din ţară şi din Parlament asupra obligaţiei tuturor factorilor decidenţi de a respecta principiul de bază pentru o economie dezvoltată, cel al predictibilităţii in economie”, a declarat preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima.


Articole înrudite