Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat recent o lege care întăreşte învăţământul în limba ucraineană în şcoli, reformă criticată de autorităţile din România şi din alt ...
În Irak a avut loc recent cea mai mare execuţie colectivă de anul acesta: 42 de militanţi islamişti sunniţi, condamnaţi pentru terorism, au fost spânzuraţi, informează Reuters. Cei executaţ ...
Lupoaica, simbol al capitalei Italiei, reprezentantă prin statuia care o înfăţişează alăptându-i pe cei doi fraţi gemeni Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei, ar putea fi văz ...
Musulmanii din Europa au o încredere mai mare în instituţiile democratice decât se înregistrează în medie, iar 76 la sută dintre ei simt o legătură strânsă cu ţara unde locuiesc, potrivit ...
Tinerii migranţi nu trebuie să fie supuşi contra voinţei lor unor examinări medicale pentru a le fi determinată vârsta şi, în caz de dubii, trebuie să fie consideraţi minori, susţine Consi ...
Aproape 50 de ţări, în frunte cu Brazilia, au lansat recent procedurile pentru semnarea unui tratat care interzice arma atomică, demersul având semnificaţie simbolică din cauza boicotării text ...
Cel puţin 149 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit la 19 septembrie 2017 în urma unui seism violent cu magnitudinea de 7,1 care s-a produs în centrul Mexicului, resimţit inclusiv în capita ...
Angela Merkel (63 de ani) rămâne cancelarul preferat al germanilor, potrivit unui sondaj al institutului Forsa, care arată că 48% dintre cei intervievaţi şi-au exprimat sprijinul faţă de ea ca ...
Producţia de miere a Bulgariei va scădea sub pragul de 10.000 de tone din acest an, din cauza unei situaţii dezastruoase în zona de sud-vest a ţării, a declarat preşedintele Uniunii apicultoril ...
Aproape 50 de milioane de turişti au vizitat Italia în această vară, numărul vizitatorilor urmând să crească şi în lunile următoare, transmite site-ul thelocal.it.
În iunie, iulie şi aug ...
Tunisia a devenit prima ţară arabă şi a patra din lume la numărul divorţurilor, cu o medie de 41 pe zi, conform statisticilor dezvăluite de Ministerul Justiţiei, relatează EFE.
Potrivit unui ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...