16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
NATO condamnă un tratat ONU de interzicere a armelor atomice
NATO condamnă un tratat ONU de interzicere a armelor atomice

Aproape 50 de ţări, în frunte cu Brazilia, au lansat recent procedurile pentru semnarea unui tratat care interzice arma atomică, demersul având semnificaţie simbolică din cauza boicotării textului de către marile puteri nucleare, relatează AFP.

Tratatul, elaborat în urmă cu câteva luni, a fost adoptat în iulie de 122 de ţări şi va intra în vigoare de îndată ce va fi ratificat de către 50 de ţări.

NATO, din care fac parte numeroase puteri nucleare, a deplâns adoptarea la Naţiunile Unite a unui tratat care interzice armele atomice, apreciind că acest text 'ignoră' complexitatea ameninţărilor care apasă asupra securităţii mondiale.

Tratatul a fost votat la 7 iulie la  New York, cu 122 de voturi pentru. Singurul stat membru al NATO care a participat la aceste negocieri a fost Olanda, ce are pe teritoriul ei arme nucleare americane şi unde parlamentul a cerut să fie trimisă o delegaţie la aceste tratative. Însă la final Olanda a votat împotrivă.

Tratatul ''ignoră realităţile mediului de securitate internaţional, din ce în ce mai complex'', apreciază cele 29 de state membre ale NATO, potrivit unui comunicat difuzat miercuri.

''În timp ce lumea trebuie să rămână unită în faţa unor ameninţări sporite, în special cea reprezentată de programul nuclear nord-coreean, acest tratat nu ţine cont de aceste provocări de securitate urgente'', au insistat statele membre NATO în contextul în care are loc Adunarea Generală a ONU la New York.

''Încercarea de a interzice armele nucleare printr-un tratat care nu va angaja niciun stat care deţine efectiv astfel de arme nu va fi eficientă, nu va reduce arsenalele nucleare, nu va întări securitatea niciunui stat şi nu va contribui la pace şi stabilitate în lume'', a avertizat NATO.

Alianţa se teme ''de diviziuni şi divergenţe într-un moment în care o abordare unificată a proliferării şi a ameninţărilor la adresa securităţii este mai necesară ca oricând''.

Pentru susţinătorii textului, între care Austria, Brazilia, Mexic, Africa de Sud şi Noua Zeelandă, tratatul reprezintă un pas istoric.

Dar statele care deţin arma atomică au boicotat negocierile, apreciind că tratatul nu va va avea niciun impact asupra reducerii stocului mondial actual de aproape 15.000 de focoase nucleare.

Cele 29 de ţări membre NATO refuză ''să susţină'' textul şi resping ''argumentele'' potrivit cărora acesta ar crea noi ''obligaţii juridice'' în dreptul internaţional.

Alianţa nord-atlantică consideră de asemenea că tratatul ''riscă să slăbească'' Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP) din 1968, în virtutea căruia statele sunt responsabile de reducerea stocurilor pe care le deţin.

NATO reaminteşte că statele sale membre ''au redus radical numărul de arme nucleare desfăşurate în Europa'' după încheierea Războiului Rece. ''Obiectivul fundamental'' al capacităţii sale nucleare ''este păstrarea păcii, prevenirea acţiunilor coercitive şi descurajarea oricărei agresiuni'', a dat asigurări Alianţa.

''Atât timp cât există arme nucleare, NATO va rămâne o alianţă nucleară'', a mai indicat organizaţia nord-atlantică, credincioasă strategiei sale bazate pe ''disuasiune''.


Articole înrudite