Numărul persoanelor potenţial afectate de cutremurul cu magnitudinea de 8,2 pe Richter, produs la 7 septembrie în Mexic, se ridică la aproximativ 2,3 milioane, în condiţiile în care bilanţul victimelor a crescut la 95 de morţi, au informat surse oficiale citate de EFE.
Guvernatorul din Oaxaca, Alejandro Murat, a confirmat duminică la o conferinţă de presă că în municipiul Ixtepec numărul persoanelor decedate în urma seismului este de 75. "41 de municipii au fost afectate de acest seism. Vorbim de peste 800.000 de cetăţeni potenţial afectaţi", a spus el.
Murat a precizat că municipiile cele mai afectate sunt Juchitán, Unión Hidalgo, Ixtalpetec şi Astaca. Guvernatorul a informat că peste 324 de şcoli au fost avariate, dintre care 42 în totalitate, astfel încât luni au fost suspendate cursurile pentru a putea fi evaluate pagubele şi a evita riscurile.
La rândul său secretarul pentru educaţia publică, Aurelio Nuńo, a declarat că sunt suspendate cursurile şi în statul Chiapas, unde au fost afectate grav 47 de şcoli, în timp ce 900 au suferit avarii minore.
Autorităţile din Chiapas au informat că numărul locuinţelor afectate de cutremur se ridică la 40.000 şi că bilanţul celor decedaţi se menţine la 15 morţi.
Printre municipiile unde locuinţele au suferit cele mai mari pagube se numără Tonalá, Cintalapa, Parral, Venustiano Carranza, Acapetahua, Emiliano Zapata, Tuxtla Gutiérrez, Tapachula, Suchiate, Pijijiapan şi Comitán.
Totalul persoanelor afectate la nivel de ţară este de aproximativ 2,3 milioane.
Numărul cel mai mare al victimelor s-a înregistrat în Oaxaca şi Chiapas, precum şi în statul Tabasco (sud-estul ţării), unde duminică au fost raportate alte cinci decese, potrivit coordonatorului Protecţiei Civile, Luis Felipe Puente.