23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Se caută voluntari pentru copiii abandonaţi din Galaţi
Se caută voluntari pentru copiii abandonaţi din Galaţi

Copiii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate din Galaţi au nevoie de voluntari care să le ofere sprijin şi speranţă.
Ajungem MARI, cel mai mare program educaţional din România dedicat copiilor din sistemul de protecţie, are în grijă peste 3.000 de copii şi tineri. Pentru ca aceştia să primească în continuare sprijinul necesar este nevoie de 1.000 de voluntari care să îşi asume rolul de mentor şi prieten.
În judeţul Galaţi sunt 70 de copii din sistemul de protecţie înscrişi în programul Ajungem MARI, iar necesarul de voluntari este de 100. Deşi campania de recrutare a început încă din primele zile ale lunii august, până în acest moment doar 16 persoane au răspuns apelului.
„Mai avem nevoie de oameni din Galaţi care să se înscrie până la finalul lunii septembrie pentru a asigura sprijinul necesar acestor copii şi tineri vulnerabili. Nu trebuie să ai experienţă pedagogică sau cine ştie câte diplome. Trebuie doar să ai inima deschisă şi să mergi constant la copii. Îi poţi ajuta la teme, îi poţi pregăti pentru examene la materiile care ţi-au plăcut în şcoală, poţi face ateliere creative şi educaţionale. Pe scurt, poţi să fii omul lor de sprijin”, spune Vivianda Nicolae, Vicepreşedinte Ajungem MARI.

Voluntarii, esenţiali pentru viitorul copiilor din sistemul de protecţie

Implicarea voluntarilor este vitală pentru dezvoltarea sănătoasă şi echilibrată a copiilor vulnerabili. Ei oferă mai mult decât sprijin educaţional – sunt prieteni, mentori şi surse de inspiraţie. De la ajutorul la teme, până la organizarea de ateliere de dezvoltare personală, excursii şi consiliere vocaţională, voluntarii Ajungem MARI joacă un rol important în viaţa copiilor.
„E important să te înscrii în program pentru că 3 ore ca voluntar la Ajungem MARI pot schimba viaţa unui copil mai puţin norocos. Un copil care nu ştia să scrie şi să citească merge acum la facultate, are un job, o viaţă normală, totul cu ajutorul voluntarilor”, transmite Răzvan, voluntar Ajungem MARI.
„Greu mi-am găsit curajul să devin voluntar! Şi l-am găsit fiindcă, interacţionând cu copiii din centrele de plasament, am simţit, am văzut, am trăit scenariul destinat lor. Copiii aceştia au nevoie de prieteni, iar eu simt că am câştigat calitatea asta prin interacţiunile cu ei din ultimii ani. Pot să spun că am devenit om cu adevărat după ce i-am cunoscut”, spune Claudiu, voluntar Ajungem MARI.

Cum te poţi alătura

Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani. Voluntarii Ajungem MARI sunt în majoritate adulţi, studenţi sau liceeni care împărtăşesc aceeaşi dorinţă, aceea de a ajuta copiii vulnerabili. Cu toţii trec printr-un proces iniţial de pregătire necesar pentru toţi cei care ajung să lucreze cu copiii din sistemul de protecţie. Sunt etape importante menite să ajute în procesul de selecţie a oamenilor potriviţi, care sunt decişi să fie alături de copii pe termen lung.
Fiecare voluntar contează. Este momentul ca oamenii cu suflet mare să îşi unească forţele şi să le ofere acestor copii şansa la un viitor mai bun, transmite Ajungem MARI.
Modulul de voluntariat începe pe 15 noiembrie 2024 şi se încheie pe 30 iunie 2025, cu posibilitatea de prelungire. Procesul de recrutare este deschis până la 30 septembrie, iar cei interesaţi pot aplica pe site-ul oficial: https://www.ajungemmari.ro/devinovoluntar. Credit foto: Mihai Barbu


Articole înrudite