Trei sferturi dintre consumatorii români afirmă că preferinţa pentru achiziţii online a crescut odată cu pandemia, iar acest trend se va menţine şi în perioada următoare, după ce nouă din ...
Consumul naţional de energie electrică al ţării a fost mai mare cu 5,6% în primele nouă luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 41,4 TWh, potrivit unui comuni ...
Locul facturii pe hârtie rămâne doar în arhive. Ministerul Finanţelor pune la dispoziţie sistemul de facturare electronică ce permite încărcarea, stocarea şi descărcarea facturilor. Un pas ...
Consiliul Concurenţei a anunţa supunerea în dezbatere publică a propunerilor de angajamente formulate de Glovoappro S.R.L. („Glovo”) în vederea înlăturării îngrijorărilor concurenţiale ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) lansează apelul de finanţare destinat sprijinirii doctoranzilor şi cercetătorilor post-doctorat prin burse de studiu, precum şi consolid ...
Institutul Naţional de Statistică anunţă că rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este în octombrie 7,4%, iar comparativ cu luna octombrie 2020 in ...
Sodexo România a încheiat un parteneriat cu Cinema City pentru a permite clienţilor săi să folosească cardurile Gusto Pass, Cadou Pass şi Cultura Pass în toate locaţiile Cinema City din ţar ...
În curând va începe ediţia Black Friday 2021, moment aşteptat de foarte multe persoane pentru a-şi achiziţiona diferite produse. Însă, ca în fiecare an, există situaţii în care oamenii po ...
Casa de licitaţii Phillips a organizat o vânzare de ceasuri de lux, la Geneva, unde cele 248 de loturi propuse spre achiziţionare au fost adjudecate cu o sumă record de peste 68,2 milioane de fran ...
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat joi, 04 noiembrie 2021, că în luna decembrie din acest an va fi lansat un program de finanţare pentru administraţiile locale (UAT-uri) pentru crearea ...
Potrivit datelor înregistrate de Bursa Română de Mărfuri, preţul gazelor pentru această iarnă, adică pentru livrările din lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, au înregistrat depăşiri ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că a fost postat în dezbatere publică pe site-ul propriu proiectul de HG privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al p ...
Numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost de 922.626 persoane în luna august, din care 792.571 erau pensionari din sistemul public, iar 130.055 erau pensionari ...
Sosit vineri, 10 septembrie, la Galaţi, pentru a prezenta liberalilor gălăţeni moţiunea prin care vrea să îi convingă să îl aleagă ca preşedinte al PNL, premierul Florin Cîţu a explicat ...
Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE) a publicat pe pagina proprie de internet, în vederea consultării publice, două proiecte de ordin referitoare la standardele de performanță ce trebui ...
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, anunță că a stabilit marți cu partenerii sociali, în cadrul Consiliului Național Tripartit, ca la finele lunii octombrie să poată fi av ...