24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada a pierdut în tie-break şi nu mai e sigură de locul cinci
Arcada a pierdut în tie-break şi nu mai e sigură de locul cinci

Fără îndoială, voleiul este un joc spectaculos şi de multe ori meciurile au un deznodământ dramatic. Iubitorii sportului cu mingea peste plasă din oraşul nostru vor trebui să-şi facă un control cardiologic la finalul acestui sezon după câte au de pătimit la meciurile favoriţilor. CS Arcada a jucat vineri seara în sala Polivalentă Dunărea cu Ştiinţa Explorări Baia Mare şi am avut parte de palpitaţii şi emoţii maxime. Oaspeţii au început mai bine şi au câştigat primul set. Echipa gălăţeană nu a acuzat şocul şi a preluat iniţiativa, dominând clar următoarele două seturi. Din păcate, evoluţia oscilantă a băieţilor pregătiţi de Marian Apostu şi Nicu Harabagiu şi-a făcut apariţia şi de data aceasta. Băimărenii, impulsionaţi din teren de Râpeanu, care sezonul trecut a evoluat la Galaţi, au profitat de numeroasele greşeli neforţate (18 servicii greşite) şi lipsa de clarviziune în momente cheie ale adversarilor şi au întors soarta partidei, luându-şi totodată revanşa după înfrângerea din tur. Rezultat final: CS Arcada Galaţi - Ştiinţa Explorări Baia Mare 2-3 (-21, 12, 18, -16, -12). Echipa gălăţeană a folosit formula: Zupanc, Radovici, Dumitrache, Cosici, Bartha, Cristudor - Ghimeş, libero. Au mai evoluat: Paşcan, Martin, Cerşemba, Zahar. De remarcat faptul că a fost cel de-al 12-lea meci de cinci seturi disputat de „arcadieni” în acest sezon. Celelalte rezultate ale etapei: CSM Bucureşti - Phoenix Şimleu Silvaniei 2-3, Unirea Dej - ACS Volei Municipal Zalău 1-3, ambele rezultate favorabile echipei gălăţene, VCM LPS Piatra Neamţ - Steaua Bucureşti 3-0, Banatul Caransebeş - Dinamo Bucureşti 3-1. Derbiul Tomis Constanţa - SCMU Craiova se va disputa în această seară. Arcada se menţine pe locul cinci cu 32 de puncte şi va juca în ultima rundă din sezonul regulat în deplasare cu Phoenix Şimleu Silvaniei.


Articole înrudite