În aşteptarea momentului în care oamenii vor face turism în spaţiu, cercetătorii testează noua tehnologie pentru viitoarele misiuni spaţiale în locuri cu peisaje ireale, desprinse parcă de pe alte planete. CNN prezintă nouă astfel de destinaţii feerice, pe care turiştii le pot vizita - cu puţin curaj - pentru a-şi forma o părere despre cum ar putea arăta viaţa în alt loc diferit de Terra.
Deşertul Atacama, Chile
Unul dintre cele mai uscate locuri de pe planetă, deşertul Atacama se prezintă de obicei privitorului ca un peisaj lunar, cu vechi scurgeri de lavă, lacuri sărate şi munţi stâncoşi. Cu doar 15 milimetri de precipitaţii pe an, acest deşert apare ca un loc în care viaţa nu a reuşit, pur şi simplu, să se impună. Însă atunci când vin ploile, aşa cum s-a întâmplat, spre exemplu, în octombrie 2015, seminţele latente, îngropate, uneori cu anii, în sol, capătă viaţă. Florile îmbracă deşertul într-o explozie de roz, purpuriu, portocaliu şi galben — iar nuanţele atât de vii fac ca acest nou peisaj luxuriant să arate la fel de ireal ca şi cel sterp. În 2005, oamenii de ştiinţă de la NASA au descoperit în deşertul Atacama noi habitate microbiene, folosind un rover asemănător celui la care au recurs pe Marte.
Charamel, Mauritius
Insula Mauritius (sud-estul Africii) — faimoasă pentru plajele sale cu nisip alb — ascunde în colţul de sud-vest o mică întindere de dune colorate a căror existenţă rămâne un mister pentru oamenii de ştiinţă. Acestea s-au format din rocă vulcanică, care, de-a lungul timpului, s-a descompus şi, combinată cu alte materiale, au rezultat dune de culoare roşie, maro, violet, verde, albastru, purpuriu şi galben. În mod misterios, dunele colorate nu par să se erodeze, nici chiar în urma ploilor tropicale masive, iar culorile rămân separate în mod natural. Un magazin de suveniruri vinde fiole de nisip pe care turiştii le pot scutura, amestecând nisipul, pentru a vedea apoi cum se separă din nou pe culori.
Hell, Insula Grand Cayman
Rocile negre şi ascuţite acoperă aproximativ jumătate din dimensiunea unui teren de fotbal, într-un peisaj atât de neprietenos, încât şi-a câştigat pe drept numele de "iad" (Hell). Şi chiar dacă rocile par lipsite de viaţă, turistul care ajunge aici trebuie să ştie că acestea sunt de fapt produsul unei interacţiuni neobişnuite între calcar şi un tip de algă, al cărei rezultat poată denumirea de "phytokarst". "Hell" nu este singurul loc din Caraibe unde poate fi întâlnit aceste fenomen, însă rămâne cel mai spectaculos.
Parcul Naţional Canaima, Venezuela
Munţii cu un platou în loc de vârf din Parcul Naţional Canaima (vestul Venezuelei) sunt atât de înalţi, încât ai senzaţia că râurile de pe aceştia se varsă în norii de dedesubt. Printre localnici, aceşti munţi sunt denumiţi "tepuis", termen care se traduce prin "casa zeilor". Timp de secole, oamenii care au locuit în apropierea lor au refuzat să îi exploreze de teama zeităţilor sau a creaturilor stranii care i-ar fi populat. Şi chiar dacă este adevărat că pe culmile acestor munţi pot fi întâlnite animale ciudate, cele mai neobişnuite sunt plantele, parcă de pe altă lume şi, în esenţă, uitate de evoluţie. Aici putem întâlni gigante plante carnivore cu ulcior şi orhidee neobişnuite, care par mai degrabă asemănătoare cu flora din preistorie.Tot în acest parc naţional se află şi cascada Angel — cea mai înaltă din lume — care cade de pe platoul muntos Auyan-Tepui şi a inspirat filmul "Up", produs de Pixar.
Deşertul Namib, Namibia
Vastul deşert al Namibiei (sud-vestul Africii) seamănă atât de mult cu peisajul de pe Marte, încât NASA a trimis oameni de ştiinţă pentru a-l studia. În 2010, cercetătorii au căutat în acest deşert organisme microscopice care supravieţuiesc sub stânci. Un anumit tip de cuarţ numit "hypolith" reţine umezeala din ceaţă şi poate fi suficient de translucid pentru a permite luminii să treacă prin el. Cercetătorii cred că aceste organisme ar putea oferi indicii cu privire la viaţa în medii foarte neprielnice, cum ar fi cel de pe Marte. Pentru turişti, escaladarea enormelor dune de nisip pare o adevărată aventură pe Marte — prin acest peisaj roşu-portocaliu fără sfârşit.
Lacul Roz, Senegal
Dunele de nisip separă Lacul Retba de Oceanul Atlantic, însă apa din lac este mai sărată decât apa oceanului. Lacul are o concentraţie extrem de mare de sare (care o depăşeşte pe cea a Mării Moarte), care atrage o bacterie ce colorează apa în culoarea sucului de căpşuni. Această particularitate a fost cea care i-a dat Lacului denumirea de "Lacul Roz". Malurile sale capătă culoarea alb în soare, iar locuitorii culeg sarea de pe fundul lacului şi o vând.
Lacul Baikal, Siberia
Situat în inima Siberiei, Lacul Baikal se întinde pe o suprafaţă mai mare decât cea a Belgiei şi conţine mai multă apa decât toate Marile Lacuri americane împreună.
Pentru că este atât de izolat, o mare parte din flora şi fauna sa nu se mai regăsesc în altă parte, ceea ce face din Lacul Baikal un fel de Galapagos Arctic pentru oamenii de ştiinţă care studiază evoluţia. Însă ceea ce face peisajul lacului Baikal atât de ireal este gheaţa. Aflată în stare solidă cel puţin patru luni pe an, apa lacului este atât de curată, încât atunci când se transformă în gheaţă, aceasta are o incredibilă nuanţă de albastru.
Insula Devon, Canada
Există un motiv pentru care Insula Devon este cea mai mare insulă nelocuită din lume: condiţiile sale polare extreme, terenul arid şi lungile zile şi nopţi arctice. Chiar şi inuiţii veniţi să se stabilească pe această insulă au eşuat. Pe această insulă se află un crater, cu o lăţime de 22,5 kilometri, care în cei 39 de milioane de ani de când s-a format s-a schimbat extrem de puţin din cauza temperaturilor extrem de scăzute. În interiorul craterului, chiar şi comunicaţiile moderne devin dificile, motiv pentru care oamenii de ştiinţă l-au poreclit "Marte pe Pământ." Acesta este motivul pentru care NASA a ales craterul pentru a studia cum ar fi viaţa pentru oameni pe Marte, dar şi ca locaţie pentru testarea vehiculelor care vor merge pe Lună şi pe Marte. Pentru turiştii care se aventurează până aici, există excursii organizate, cu rucsacul în spate, dar şi tururi cu vasul în jurul insulei.
Insula Fogo, Capul Verde
Insula constă dintr-un singur vulcan negru. În interiorul craterului principal există un număr de şapte cratere mai mici, fiecare creat printr-o altă erupţie în timpul lungii istorii a vulcanului. Oamenii de ştiinţă cred că o mega-erupţie în urmă cu 73.000 de ani a provocat prăbuşirea unei părţi a insulei şi un tsunami de 244 de metri, care s-a abătut peste insulele vecine, împrăştiind bolovani de dimensiunea unor camioane, încă vizibili în peisaj. Chiar dacă vulcanul este încă activ (ultima dată a erupt în 2014), pe insulă locuiesc 40.000 de persoane. Viile de aici produc un vin extrem de puternic din struguri crescuţi în interiorul craterului, iar pe una dintre părţile vulcanului există o plantaţie de cafea. La baza vulcanului, plajele cu nisip întunecat se deschid către Oceanul Atlantic.