RAZII DE AMPLOARE IN SISTEM INTEGRAT PENTRU DESCURAJAREA FAPTELOR ANTISOCIALE:
"Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, azi-noapte, în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca, Făurei și Însurăței au organizat și desfășurat acțiuni de tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea, combaterea faptelor antisociale, a infracțiunilor economice-financiare și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, în cadrul raziilor au fost verificate 29 de societăți comerciale, legitimate 385 de persoane, controlate 188 de vehicule, atât persoanele, cât și vehiculele în cauză fiind verificate în aplicația eDAC și au fost testați cu aparatul etilotest și drugtest 126 de șoferi.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 38.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 5 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
S-a acționat de asemenea și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională în contextul încălcării noilor prevederi ale Legii 61/1991 privind comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor energizante, băuturilor alcoolice și/sau a produselor din tutun și a produselor conexe către minori, dar și a prevederilor reglementate de Legea 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
În cadrul acțiunii polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au depistat în flagrant un bărbat de 47 de ani, din comuna Zăvoaia în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității de domiciliu sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fost dispuse măsuri legale în funcție de rezultatul acestora.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare pentru siguranța cetățenilor", potrivit IPJ Brăila.
Galerie de imagini, mai jos!