NASA a renunţat la încercările de a contacta robotul explorator Spirit de pe Marte, care nu a mai trimis niciun semnal spre Terra de pe 22 martie 2010, au anunţat reprezentanţii agenţiei spaţia ...
Ne-am obişnuit cu opulenţa şi ingineriile sofisticate după care au fost construite unele dintre cele mai impresionante poduri ale lumii moderne. Pentru a traversa canioane şi văi adânci, oameni ...
Gliese 581 d este o planetă ce orbitează în jurul unei stele roşii, de mici dimensiuni, şi este prima care ar putea susţine viaţa, din descoperirile de până acum. Deşi se află la o distanţ ...
1. Cel mai mare penis din lume. A fost "omologat" de Dr. Robert Dickinson (nume predestinat) în primele decade ale secolului al XX-lea. Acesta avea 34 de centimetri şi o circumferinţă de 16 centim ...
Aceste insecte cu aspect bizar, care arată ca nişte monştri de pe alte planete, trăiesc, de fapt, chiar aici, pe Pământ. Fotograful Rundstedt Rovillos a surprins aceste exotice creaturi în Mani ...
Trei sferturi din creaturile de pe Pământ vor dispărea în următorii 300 de ani. Cea de-a şasea dispariţie în masă a speciilor de pe Pământ este în desfăşurare, iar viteza cu care se desf ...
Ştrumfii, spiriduşii albaştri creaţi de desenatorul belgian Peyo în urma cu 50 de ani şi iubiţi de generaţii întregi de copii, sunt antisemiţi şi rasişti şi îi tratează pe negri ca pe n ...
Un posibil potop, un cutremur catastrofal sau o secetă distrugătoare ar putea să pună capăt lumii, conform celor mai invocate scenarii biblice. Însă, ambiţiile ştiinţifice ale cercetătorilo ...
În eventualitatea unui atac nuclear pe teritoriul Statelor Unite, preşedintele american şi colaboratorii săi militari vor urca la bordul unui avion special - un Boeing E-4B supra numit „Doomsday ...
Ziarul Bild din Germania a publicat recent o listă cu 100 de alimente nutritive (stabilite de cei mai renumiţi nutriţionişti germani) ce ne protejează principalele organe. Legumele şi fructele i ...
O tânără inventatoare a venit cu un design revoluţionar pentru o maşină care poate fi condusă pe drumuri, nisipi, gheaţă şi chiar pe apă. Autovehicul, care poate atinge o viteză de 100 de ...
Primele 20 de vedete cu vârsta sub 30 de ani au câştigat împreună în perioadă mai 2010-mai 2011 nu mai puţin de 690 milioane de dolari. Lady Gaga a avut un an de succes, cele 137 de concerte p ...
Sociologii au realizat un studiu amplu cu scopul de a creiona portretul femeii ideale, în acest scop ei intervievând circa 66.000 de bărbaţi în lumea întreagă, ceea ce le-a permis obţinerea un ...
Acum, că am supravieţuit unui „sfârşit al lumii“, este timpul să ne pregătim pentru următorul. Potrivit yahoo!News, din anul 992 încoace, când Bernard von Thüringen era sigur că va veni ...
În mod normal, activitatea solară ce urmează un ciclu de 11 ani, va atinge apogeul în 2013 după care va scădea treptat. Astronomii susţin însă că următoarea perioadă de apogeu va fi mult m ...
Un studiu făcut pe 16.000 de oameni din 17 ţări dat publicităţii de NGO Oxfam arată care sunt cele mai populare mâncăruri pe planetă. Rezultatele lui sunt surprinzătoare, pare că australien ...
PSD Galaţi a anunţat, prin aprilie anul trecut, că a absorbit organizaţia judeţeană PMP. Numai că mai rămăseseră nişte membri răzleţi care s-au regrupat, s-au supărat pe fostul lor preşedinte Cătălin Cristache proaspăt pesedizat şi au ţipat că ei mai sunt aici, în peisajul politic gălăţean.Iată că nu i-a ţinut niciun an că şi-au dat seama că-s cam singuratici şi aşa a venit rândul PNL Galaţi să spună că vreo ”500 de membri ai organizaţiei judeţene PMP au ales să meargă în lupta electorală de anul acesta în formula liberală”, în frunte cu preşedinta organizaţiei Cristina Costandachi. Aşa frăţie mai rar poţi vedea, căci în comunicatul PNL nu au reuşit să scrie corect numele noii colege, căci de emoţia reunirii au scris un n în plus: ...