Acest lucru se va întâmpla de la 1 ianuarie 2011, când vor intra în vigoare prevederile legii privitoare la funcţionarea Poliţiei Comunitare care se va transforma în Poliţie Locală, a cărei activitate se va desfăşura după noi reguli şi va avea şi atribuţiuni sporite. Astfel, potrivit declaraţiei directorului Poliţiei Comunitare Galaţi, Cristi Gâscă, noua lege care va intra în vigoare de la 1 ianuarie prevede ca activitatea Poliţiei Comunitare Galaţi să se îmbogăţească cu noi atribuţii, care vor fi preluate de la Primăria Galaţi, fiind vorba, de exemplu, de activitatea privitoare la disciplina în construcţii. „Odată cu intrarea în vigoare a noii legi serviciul de disciplină în construcţii care funcţionează în cadrul Primăriei Galaţi va trece în subordinea Poliţiei Comunitare Galaţi, ceea ce înseamnă că vom prelua şi personalul care lucrează la ora actuală în cadrul acestui serviciu la Primărie, fiind vorba de circa 20 de angajaţi. Practic, acest lucru înseamnă că activitatea legată de controlul, de exemplu, a respectării legii legate de autorizaţia de construcţie în ceea ce priveşte garajele sau chioşcurile va reveni Poliţiei Locale Galaţi, care va avea o serie de atribuţii noi şi legate de circulaţia rutieră”, ne-a declarat directorul Poliţiei Comunitare Galaţi, Cristi Gâscă.