22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Strada Domnească reînvie
Strada Domnească reînvie

Este una dintre străzile emblematice ale orașului nostru, cu un farmec deosebit, care merită să fie pusă în valoare, iar în această perioadă se lucrează intens la finalizarea lucrărilor de modernizare.

Cine trece zi de zi pe strada Domnească nu poate să nu observe numărul mare de utilaje și forfota echipelor de muncitori. Lucrările se apropie de final și deja își recapătă farmecul de altădată. Am luat la pas șantierul și am putut vedea cum deja o parte dintre trotuare au fost refăcute, după ce s-a lucrat la rețele. Astfel cablurile sunt introduse în subteran, iar stâlpii cei noi cu aspect retro amintesc de ceea ce era odată Calea Domnească. „Strada Domnească are un farmec special, este parte din inima Galațiului, o emblemă care vorbește despre identitatea noastră. Iată una dintre paginile noastre de istorie! Este o arteră care merită să fie cu adevărat pusă în valoare, de aceea țin foarte mult la acest proiect și mă bucur să văd cum se concretizează”, spune Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Pentru segmentul cuprins între strada N. Gamulea (Biserica Greacă) și strada Gării (Biserica Catolică) au fost prevăzute în principal lucrări de modernizare și reabilitare a carosabilului și trotuarelor, cu elemente tip „Walk of Fame” pentru personalități marcante ale Galațiului, piste pentru bicicliști, bănci și coșuri de gunoi, iluminat public de tip led, plantări de arbori și amenajarea spațiilor verzi, instalarea unor sisteme de irigații automatizate. Mai mult, în perspectiva transformării în stradă exclusiv pietonală în zilele de weekend, în zona intersecției cu str. Gării, dar și la intersecțiile cu drumurile laterale, se vor monta stâlpi retractabili automați, cu acționare electrică sau hidraulică. Pentru obiectivul „Modernizare strada Domnească tronson str. Gamulea - str. Gării - proiectare și execuție”, în urma licitației publice, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de Asocierea Lemacons SRL - Tancrad SRL - Old Road Construct SRL - Citadina 98 SA - Add Global Design SRL - Creative Road Design SRL. Valoarea contractului este de 16.395.526,41 lei fără TVA.

Reamintim că strada Domnească a fost deja modernizată pe segmentul cuprins între strada Brăilei și strada N. Gamulea (Biserica Greacă).

Primăria municipiului Galați continuă astfel programul de modernizare a zonei străzii Domnească, proces care antrenează și alte proiecte importante pentru gălățeni care vor duce la crearea unui ansamblu urban. Acesta include clădirea Teatrului Dramatic, care va fi renovată, modernizarea Piațetei de la Biserica Greacă, precum și reabilitarea Palatului Simion Gheorghiu.

Miruna Toma


Articole înrudite