15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Conducerea  Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi atrage atenţia gălăţenilor în privinţa a ceea ce trebuie să facă atunci când doresc să cumpere o jucărie. Astfel, gălăţenii sunt sfătuiţi să verifice existenţa marcajului CE care certifică produsul ca fiind sigur, conform cu legislaţia în vigoare, cât şi existenţa denumirii şi datelor de identificare ale producătorului, importatorului sau reprezentantului autorizat şi existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, traduse în limba română. Pe lista de sfaturi mai figurează alegerea unei jucării specifice vârstei copilului, conform categoriei de vârstă înscrisă pe etichetă, precum şi interzicerea copiilor de vârstă mică să utilizeze jucăriile fraţilor mai mari. Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor Galaţi mai recomandă evitarea achiziţionării jucăriilor care au muchii tăioase sau piese uşor detaşabile, de dimensiuni reduse, care pot fi înghiţite, verificarea stării cablurilor sau a prizelor la jucăriile alimentate electric şi care sunt branşate direct la reţea. Gălăţenii sunt sfătuiţi să nu cumpere jucării care conţin elemente detaşabile din magneţi permanenţi care ar putea fi înghiţiţi şi să nu lase la îndemâna copiilor o jucărie spartă care nu mai respectă cerinţele de securitate.


Articole înrudite