15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sănătatea gălăţeană a mai primit  5 milioane „cash”
Sănătatea gălăţeană a mai primit 5 milioane „cash”
Chiar în Ajun de Crăciun, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi au venit veşti cât de cât bune, ţinând cont de perioadă. Pe scurt, în bugetul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate au mai ajuns încă 5.000.000 lei de la Casa Naţională, dar de data asta nu este vorba de credite de angajament, ci de bani reali. Din aceştia vor fi plătite serviciile medicale rămase nedecontate pe lunile noiembrie şi decembrie, iar asta va creşte posibilitatea de a se continua aprovizionarea sistemului medical. Spitalele gălăţene vor avea de câştigat din asta de vreme ce vor putea să îşi plătească  furnizorii. Culmea, deşi 2010 a fost unul dintre anii în care sărăcia din sistemul sanitar a fost una mai mult decât evidentă, ajungându-se până la ameninţări cu închiderea celui mai mare spital din oraş, conform analizelor bugetare spitalele gălăţene au primit chiar mai mulţi bani ca în 2009. „Conform datelor obţinute de noi a reieşit că în anul 2010 comparativ cu anul 2009 bugetul alocat spitalelor din judeţul Galaţi a crescut cu 5,81%. Practic, în anul 2009 spitalelor gălăţene li s-au alocat, fără arierate, 147.433.000 lei, în timp ce în anul 2010, per total, tot fără arierate, s-au alocat 155.997.000 lei. Şi în ceea ce priveşte bugetul total pe care l-a avut la dispoziţie Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi în acest an se constată o creştere faţă de suma alocată şi consumată în 2009. Din nou, fără a se pune la socoteală arieratele, se constată că în anul 2010 bugetul alocat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi a fost cu 12% mai mare decât acela al anului 2009”, a precizat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi, Olimpia Buzia.

Articole înrudite