În cadrul conferinţei de presă susţinute ieri, primarul Dumitru Nicolae a amintit unele din planurile sale pe care ar dori să le pună în practică în anul 2011, şi anume consolidarea Falezei Dunării şi supraînălţarea unui dig la Dunăre. „Este necesară efectuarea unor lucrări de consolidare a Falezei pe porţiunea de la Bac până la pescărie. Avem nevoie de cel puţin 100 de milioane de euro pentru realizarea acestor lucrări. Sperăm ca la anul să putem face măcar proiectele de fezabilitate”, a declarat edilul şef al urbei.
Pe lista proiectelor care vizează dezvoltarea Galaţiului figurează şi cele cuprinse în prima etapă a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, cum ar fi modernizarea străzii Unirii, modernizarea Grădinii Publice, efectuarea lucrărilor de modernizare a străzilor Stadionului, Gheorghe Asachi şi Frunzei, precum şi modernizarea Parcului Rizer. Tot în primele luni ale anului viitor vor continua o serie de lucrări derulate în cadrul programului ISPA, cum ar fi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare pe un număr de 9 străzi din oraş, care urmează să fie închise. Este vorba de străzile Nicolae Bălcescu (pe un tronson de 1,5 km), Română (1 km), Basarabiei (800 m, între Baia Comunală şi intersecţia cu strada Nicolae Bălcescu), Traian (800 m), Alexandru Ioan Cuza (800 m), Albatrosului (600 m), Cristofor Columb (500 m) şi Centru V3-V4 (200 m), toate din zona centrală, precum şi Ştefan cel Mare (500 m).