Conducerea Apaterm a transmis un comunicat de presă prin care aduce la cunoştinţă gălăţenilor că începând cu data de 1 ianuarie preţul local de facturare a energiei termice va fi majorat cu 47 de lei, măsura fiind luată şi aprobată în şedinţa Consiliului Local din data de 21 decembrie. Conducerea Apaterm afirmă că măsura nu reprezintă tariful perceput de către Apaterm ci o micşorare a subvenţiei alocate populaţiei. Conducerea Apaterm mai afirmă că, prin comparaţie, luna ianuarie nu va fi diferită de luna decembrie, astfel că societatea a făcut un calcul estimativ referitor la cât va scoate din buzunar populaţia începând cu data de 1 ianuarie 2011. Potrivit calculelor respective, în cazul unui apartament cu o cameră, având o suprafaţă echivalentă termic de 6 metri pătraţi radianţă şi un consum de 0,390714 gicacalorii, preţul căldurii va fi de 83,87 de lei. În cazul unui apartament cu 2 camere, având o suprafaţă echivalentă termic de 10 metri pătraţi radianţă şi un consum de 0,65119 gicacalorii, preţul căldurii va fi de 139,78 de lei, în timp ce în cazul unui apartament cu 3 camere, având o suprafaţă echivalentă termic de 14 metri pătraţi radianţi şi un consum de 0,911666 gicacalorii, preţul căldurii va fi de 195,69 lei. Pentru un apartament cu 4 camere, având o suprafaţă echivalentă termic de 16 metri pătraţi radianţi şi un consum de 1,041904 gicacalorii, preţul căldurii va fi de 223,64 lei, susţine conducerea Apaterm.
Directorul general al Apaterm, George Cubasa, ne-a declarat că face în continuare un apel la populaţie să îşi plătească întreţinerea.