Alegerile locale din acest an au adus pe scena politică tecuceană mai multe femei decât în ultimele alegeri locale cumulat. Toate organizaţiile locale au „strecurat” două-trei membre pe lista candidaţilor petru funcţiile de consilieri municipali, însă Partidul Ecologist Român, Organizaţia Tecuci, a dat peste cap toate „pronosticurile, listele de primar şi consilieri locali cuprinzând în mare parte femei. Pentru fotoliul de primar candidează Anda Bourceanu, iar pe listele de consilieri locali, 15 locuri din cele 24 sunt ocupate de femei. Acest lucru deosebit de straniu are explicaţii la fel de stranii: ori femeile sunt cele mai înfocate ecologiste, ori s-a trezit spiritul politic în rândul ecologistelor, despre care până acum nu s-a auzit nimic, ori listele de consilieri trebuia să fie completate, iar femeile sunt primele care sar în ajutor.