14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ziua de 9 Mai a fost amplu sărbătorită la Tecuci, cele trei sărbători fiind marcate prin cântec, vers, acorduri de instrumente, dar şi tuşe de penel. La spectacolul organizat de Casa de Cultură Tecuci, în colaborare cu Clubul Copiilor şi Elevilor Tecuci, dar şi cu o serie de şcoli şi grădiniţe, au participat ca invitaţi primarul Eduard Finkelstain, prof.Eugenia Olariu - inspector şcolar zonal, locotent colonel în rezervă Adrian Brahnea, directorul Casei de Cultură Tecuci - Viorel Burlacu, directorul Bibliotecii „Ştefan Petică” - Manuela Cepraga, alături de cadre didactice, elevi, părinţi şi veterani de război.
Moderatorul evenimentului, Viorel Burlacu, a readus în atenţia numerosului public câteva detalii referitoare la semnificaţia sărbătorilor din acestă importantă zi. Printre altele, Viorel Burlacu a afirmat: „Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire a Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună bazele concrete ale unei federaţii europene, indispensabile pentru menţinerea păcii. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, ziua de 9 Mai a devenit o tradiţie pentru noi, manifestările dedicate acestei zile au ca scop apropierea cetăţenului de valorile esenţile ale Uniunii Europene”.
Despre semnificaţia acestei importante zile au vorbit şi locotent colonel în rezervă Adrian Brahnea, muzeograf Paul Ciobotaru, dar şi primarul tecucean Eduard Finkelstain. Acesta din urmă a precizat: „Accederea la Uniunea Europenă înseamnă accederea la fonduri, care au fost pentru noi o oportunitate de a ne apropia ca civilizaţie de marile ţări europene. În momentul de faţă avem o Europă total civilizată, dar care a trecut prin război, ce a însemnat pierderi de vieţi omeneşti, sacrificii enorme, cu ajutorul cărora s-a ajuns la evoluţie. Acum graniţele nu mai sunt marcate de sârmă ghimpată şi aproape nici nu observi când treci dintr-o ţară în alta, iar acest lucru ne arată modul în care oamenii au evoluat. Mă înclin în faţa talentelor care ne prezinţă spectacolul de stăzi şi sper să ne întâlnim la cât mai multe astfel de manifestări.”
La final, elevii unităţilor de învăţământ din Tecuci, colaboratori ai Casei de Cultură şi Clubului Copiilor şi Elevilor Tecuci, au prezentat un amplu spectacol muzical-coregrafic, spre satisfacţia celor prezenţi în sală, care le-au răsplătit efortul şi talentul cu ropote de aplauze. Printre cei care au evoluat pe scenă au fost elevi ai Şcolii nr.10 „Dimitrie Sturdza”, Şcoala „Şt.O.Iosif”, Şcoala „Nicolae Bălcescu”, Şcoala „Elena Doamna”, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Grup Şcoar Industrial, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, Scoala nr. 11 „Iorgu Iodan” şi Grup Şcolar „Ovid Caledoniu”.


Articole înrudite