15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Curtea de Apel Galaţi a pus ieri capăt telenovelei dintre Consiliul Judeţului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, după mai bine de un an de judecată. Direcţia de Control din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului amendase Consiliul Judeţului Galaţi cu peste 420.000 de lei după ce, în urma unor verificări, s-a descoperit că toate criteriile de calificare pentru participarea la licitaţia în vederea asfaltării unui drum judeţean erau disproporţionate în raport de complexitatea contractului de achiziţii publice ce urma să fie atribuit. Mai pe româneşte, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării susţineau că în caietul de sarcini au fost trecute condiţii pentru ca licitaţia să fie câştigată doar de o anumită firmă. Porţiunea de drum judeţean, ce urmează să fie reabilitată cu fonduri europene, este situată între localităţile gălăţene Cudalbi şi Băleni, iar condiţiile de participare la licitaţie nu puteau fi îndeplinite decât de două firme din judeţ: Vega '93 şi Tancrad.
Sancţiune de 5% din valoarea contractului
Printre condiţiile impuse se număra deţinerea unei staţii de producere a asfaltului, de minim 160 de tone pe oră, amplasată la o distanţă de maximum 100 de kilometri de punctul median al lucrărilor, şi deţinerea, în plus, şi a unei instalaţii de dozare automată pentru producerea mixturilor cu bitum aditivat. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a concluzionat că cel puţin o parte din condiţiile impuse pentru participarea la licitaţie nu îşi aveau rostul şi a sancţionat instituţia cu 5% din valoarea contractului de lucrări, asta însemnând 429.000 de lei. Consiliul Judeţului Galaţi a atacat nota de constatare a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului la Curtea de Apel Galaţi şi a cerut anularea ei, lucru pe care l-a şi obţinut zilele trecute. Judecătorii au apreciat că toate criteriile din caietul de sarcini nu ar fi, de fapt, discriminatorii şi că s-ar fi dorit doar o selecţie mai riguroasă a firmelor participante la licitaţie. Consiliul Judeţului nu a scăpat însă de toate amenzile din partea Ministerului Dezvoltării, pe masa judecătorilor gălăţeni aflându-se alte câteva dosare ce vizează nereguli constatate la organizarea licitaţiilor.


Articole înrudite