În cadrul şedinţei extraordinare a CL Tecuci, ce a avut loc la finele lunii septembrie, una dintre informările prezentate a fost cea referitoare la activitatea Poliţiei Municipale Tecuci, în cadrul căreia au fost prezentate obiectivele realizate dar şi activităţile mai puţin reprezentative ale lunii iulie.
Astfel, în luna analizată, lucrătorii criminalişti au efectuat 25 de deplasări pentru cercetări la faţa locului, faţă de 33 de deplasări în luna iulie 2011 şi 15 deplasări de cercetări la faţa locului în iunie. Infracţionalitatea stradală înregistrată în luna supusă analizei prezintă o scădere semnificativă a numărului de fapte înregistrate, respectiv 3 fapte sesizate, 3 furturi din auto pe timpul nopţii, mai puţin cu 25 de infracţiuni faţă de aceeaşi lună a anului precedent, iar la total infracţiuni se înregistrează o scădere de 29 de infracţiuni stradale. Din cele trei furturi din auto înregistrate în perimetrul stradal, toate rămân însă în evidenţa faptelor cu autori neidentificaţi. În luna iulie nu au fost înregistrate în perimetrul stradal fapte grave cu violenţă, nu s-au înregistrat furturi din societăţi comerciale, genţi, poşete, nu s-a înregistrat nicio infracţiune în post acoperit cu dispozitiv de siguranţă publică.
„În luna iulie s-a reuşit acoperirea teritoriului în procent de 30%, respectiv cu 1-2 patrule pe schimb, şi s-a acordat atenţie deosebită acoperirii zonelor cu risc ridicat criminogen şi zonei speciale de siguranţă publică”, se precizează în informarea prezentată de Poliţia Municipală.
Pe linia asanării localităţii de elemente parazitare, asigurării unui climat de siguranţă civică, au fost constatate mai multe fenomene. Astfel, au fost depistaţi 4 minori lipsiţi de supraveghere, 2 părinţi au fost sancţionaţi pentru nesupravegherea minorilor, au fost depistaţi şi sancţionaţi 26 de cerşetori, au fost aplanate nu mai puţin de 17 stări conflictuale şi au fost depistate 23 de persoane din alte localităţi care nu-şi justifică prezenţa pe raza municipiului Tecuci.
„În luna analizată, ponderea evenimentelor au constituit-o furturile din societăţile comerciale şi alte furturi din categoria celor de subzistenţă, iar cu ocazia Iarmarocului Moldovenesc faptele comise cu violenţă, înşelăciuni, toată gama de furturi pe fondul consumului exagerat de alcool, tulburarea ordinii şi liniştii publice. În luna iulie 2012, la Poliţia Municipiului Tecuci au fost primite 141 de apeluri prin 112, din care 11 apeluri nu s-au confirmat, iar 50 de aspecte semnalate au îmbrăcat caracter penal”, se mai precizează în informare.