Un gălăţean a reuşit “performanţa” de a ţepui 17 persoane din diverse zone ale ţării, după ce le-a păcălit cu premii fictive de mii de euro. Virgil Bogdan Simion (30 de ani) s-a ales cu o condamnare de patru ani de închisoare pentru înşelăciune din partea Judecătoriei Galaţi, cazul fiind finalizat la sfârşitul săptămânii trecute. Pentru că se plictisea după gratii, bărbatul a decis, pe când se afla în Penitenciarul Ploieşti, în septembrie 2008, să îşi utilizeze mai cu folos timpul şi a venit cu ideea să trimită mesaje, prin care îşi atrăgea “clienţii” cu premii de până la 20.000 de euro. Un gălăţean s-a prins de escrocherie şi a anunţat Poliţia. Liviu Gherman a intrat în jocul escrocului, iar oamenii legii au organizat un flagrant la un oficiu poştal din Buzău, unde “victima” urmau să depună banii. Acolo a ieşit la iveală faptul că Virgil Bogdan Simion avea doi complici, care urma să ridice banii. Când au văzut că fuseseră depuşi doar cinci lei, acoliţii infractorului au vrut să plece, dar au fost ridicaţi de poliţişti. Ei nu au mai reuşit să şteargă din telefonul mobil mesajul lui Virgil Simion: „Bogdane, vezi că pune unul banii prin poştă. Vezi şi tu cum e prin poştă, cum intri".
Condamnat şi pentru trafic de persoane
Poliţiştii i-au percheziţionat celula lui Virgil Simion şi, spre surprinderea lor, tânărul a înghiţit cartela SIM dintr-un telefon, sperând că fără proba mesajelor expediate de el nu va fi tras la răspundere. S-a înşelat, pentru că oamenii legii au găsit un alt mesaj, trimis către o persoană din Þăndărei, care a cumpărat până la urmă trei cartele în valoare de câte 20 de euro. Anchetatorii au descoperit că, în total, au fost ţepuite 17 persoane, printre acestea fiind cât pe ce să se numere şi propriul avocat al escrocului. Tânărul execută în prezent o pedeapsă de şase ani închisoare, urmând să mai primească alţi câţiva ani de închisoare dacă pedeapsa aplicată de Judecătoria Galaţi se va menţine şi la instanţele superioare. Virgil Simion este un recidivist cunoscut, condamnat până acum de cinci ori pentru furt şi alte infracţiuni contra patrimoniului, dar şi trafic de persoane.