În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Tecuci au fost votate, dar mai puţin dezbătute, cele cinci proiecte aflate pe ordinea de zi. Două dintre acestea au avut rol „umanitar”, având în vedere faptul că în unul dintre proiectele de hotărâre se solicita ca trei familii cu venituri totale lunare mai mici decât salariul minim pe economie să beneficieze de scutire la plata unor impozite locale, în valoare totală de 243,07 lei, iar cel de-al doilea proiect, tot umanitar, privea aprobarea scutirii de plată pentru majorările de întârziere aferente chiriei restante, în valoare de 16.478,41 lei, a două familii, cărora le-au fost făcute anchete sociale. Cele două familii locuiesc în imobilele CL şi şi-au achitat chiria până la 31.03.2012.
Cum pe marginea acestor proiecte de hotărâre nu au fost niciun fel de discuţii, votându-se în unanimitate, ceilalţi tecuceni pot trage concluzia că e mai bine să fii sărac, să şi dovedeşti acest lucru, pentru că astfel vei beneficia de tot felul de scutiri, de impozit, de plata penalizărilor, chiar dacă acestea sunt destul de mari. În ultimul timp se fac tot felul de pomeni celor săraci, a cazurilor sociale, a celor fără venituri... dar cu putere de muncă, iar la acest capitol se încadrează lejer foştii sinistraţi care au locuit timp de patru ani în tabăra de sinistraţi şi care în toamna anului trecut au benefiat de spaţii de locuit modeste dar curate, care la această dată sunt de nerecunoscut.