Ieri a fost ultima zi în care angajaţii transferaţi în departamentul talent pool au putut depune cererea prin care solicitau renunţarea de bunăvoie la locul lor de muncă, în schimbul recompenselor financiare oferite de unitate. Până acum o săptămână, 500 de siderurgişti care au fost transferaţi în acest departament au depus solicitare pentru autodisponibilizare, un număr foarte mare dacă ţinem cont de totalul celor care lucrează în acest departament. Astfel, se poate prespune că până la 15 aprilie aproximativ toţi angajaţii din acest departament au solicitat să devină de bunăvoie şomeri. Şomeri care nu vor fi luaţi în evidenţa AJOFM Galaţi deoarece au solicitat încetarea valabilităţii contractului individual de muncă cu acordul ambelor părţi. Rămâne de văzut câte cereri vor fi aprobate în urma analizării lor, plecările neavând loc într-o singură etapă, ci atunci când va decide administraţia. În urma noului val de autodisponibilizări, pe platforma siderurgică vor mai lucra doar 7.000 de angajaţi, care au o soartă tulbure din punct de vedere al siguranţei locului de muncă, ţinând cont de anunţul recent făcut de către directorul general al Combinatului, Bruno Ribo, şi care confirmă numeroasele semnale pe care ziarul nostru le-a tras de-a lungul timpului privind viitorul incert al „făbricuţei”. În mod inexplicabil, cei 7.000 de siderurgişti nu au părut îngrijoraţi de anunţul făcut de către directorul general, astfel că nu au ieşit în stradă să ceară actualilor guvernanţi să ia măsuri ca unitatea să fie ajutată de către statul român, dar condiţionat, ceea ce ar însemna ca patronatul să se oblige la a garanta menţinerea activităţii, a locurilor de muncă şi a fluxului primar. În condiţiile în care siderurgiştii sunt nepăsători vizavi de viitorul locului lor de muncă, lucru care nu se întâmplă în cazul angajaţilor de la Alro Slatina sau Feral Tulcea, care au organizat proteste, este greu de crezut că cei aflaţi la putere vor reacţiona rapid, aşa cum s-a întâmplat în cazul acţiunilor de protest organizate recent de muncitorii belgieni şi francezi, când autorităţile statului, dar şi parlamentarii, au fost receptivi la doleanţele muncitorilor.
