23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Victorii şi înfrângeri pentru echipele gălăţene
Victorii şi înfrângeri pentru echipele gălăţene

La sfârşitul săptămânii trecute s-au disputat jocurile cele de-a doua etape din cadrul Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani A şi B. Stadionul Siderurgistul a găzduit confruntarea Oţelul - Unirea Slobozia. Disputa juniorilor mari a fost dramatică, oţelarii au condus cu 2-0 la început, dar oaspeţii au revenit spectaculos şi au plecat la Slobozia cu cele trei puncte în traistă. Rezultat final: 4-5. Pentru Oţelul au marcat: Fl. Toma (2), Perju, Matei. Oţelarii şi-au luat revanşa la juniori B, unde s-au impus cu 3-0, marcatori: Blănaru (2), Sefer. Pe Stadionul Municipal din Tecuci s-a disputat partida CSS Tecuci - Farul Constanţa. Tecucenii au pierdut fără drept de apel: 2-6 (au înscris. Sărăcuţu şi Bucur) respectiv 0-3. Cei de la LPS s-au deplasat la Călăraşi unde au întâlnit Dunărea. Liceenii gălăţeni s-au descurcat destul de bine şi s-au întors acasă cu o zestre de patru puncte: 1-1 (marcator: Ignat) şi 5-0, au înscris Tudose (2), Bălaşa, G. Dănăilă, Rusu. ACSM Dunărea a jucat în fieful celor de la Viitorul Constanţa. Misiune imposibilă pentru dunăreni care s-au întors acasă cu sacul plin: 0-12 şi 0-6. Runda următoare programează pe 20 septembrie două derbiuri gălăţene: LPS - CSS Tecuci (stadion Siderurgistul) şi ACSM Dunărea - Oţelul (stadion Dunărea).


Articole înrudite