15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United va debuta la Tg. Secuiesc
United va debuta la Tg. Secuiesc

La sediul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc, marţi, Adunarea Generală a Departamentului Futsal, la final fiind stabilit programul competiţional pentru sezonul 2016-2017. United Galaţi, medaliata cu bronz şi finalista Cupei României a fost reprezentată de antrenorul David Asandei. „Liga I va aduce la start 11 formaţii, niciuna dintre echipele din Liga a II-a cu drept de promovare: Wet Imperial Miercurea Ciuc sau Luceafărul Buzău, neînscriindu-se în campionat din motive financiare. Din viitorul sezon va fi obligatoriu ca toate echipele din Liga I să se înscrie în campionatul de tineret Under 19 care va începe pe 15 octombrie. De-asemenea, s-a stabilit ca primele patru clasate în ultima ediţie de campionat: City'us Tg. Mureş, campioana en-titre, Informatica Timişoara, United şi Autobergamo Deva să fie capi de serie în Cupa României pentru faza optimilor de finală”, ne-a declarat tehnicianul gălăţean. United va avea următorul program în campionat: etapa 1 cu KSE Tg. Secuiesc, în deplasare; etapa 2 cu Clujana Cluj Napoca, acasă; etapa 3: stă; etapa 4: cu Muncitorul Reşiţa (deplasare); etapa 5: cu Autobergamo Deva (acasă); etapa 6: cu Dunărea Călăraşi (deplasare); etapa 7: cu FK Odorheiu Secuiesc (acasă); etapa 8: cu CSM Politehnica Iaşi (deplasare); etapa 9: cu Spicom Sf. Gheorghe (acasă); etapa 10: cu Informatica Timişoara (deplasare); cu City'us Tg. Mureş (acasă). Prima etapă este programată pe 4 septembrie. „Cei de la KSE ne-au propus să jucăm primul meci pe 2 septembrie şi în principiu am fost de acord”, a mai precizat antrenorul David Asandei. Până atunci, pe 18 şi 19 august la sala Polivalentă, clubul gălăţean va organiza cea de-a doua ediţie a Memorialului „Nicolae Rainea” cu participarea echipelor: Grand Pro Varna, campioana Bulgariei, CSM Politehnica Iaşi, Dunărea Călăraşi şi United. Vineri sunt programate semifinalele: United Galaţi - Grand Pro Varna (ora 17.00) şi Dunărea Călăraşi - CSM Poli Iaşi (ora 19.00) iar sâmbătă, de la orele 10.00 respectiv 12.00 cele două finale. 


Articole înrudite