Semne bune anul competiţional are. După ce a cucerit sezonul trecut două medalii de bronz şi una de argint, echipa gălăţeană de futsal a pornit la drum cu gânduri mari. United şi-a reluat pregătirile de o săptămână iar în weekend a participat la Cupa Iaşului, un turneu amical unde au mai fost invitate: Classic Chişinău, campioana Moldovei şi participantă în grupele preliminare din UEFA Futsal Cup, FK Odorheiul Secuiesc şi gazdele de la CSM Poli Iaşi. Prima zi a fost rezervată semifinalelor, ambele fiind dramatice cu învingătoarea decisă după executarea penaltiurilor. O desfăşurare specială a avut partida dintre ieşeni şi gălăţeni. Echipa gazdă a condus cu 3-0 şi 4-3 dar băieţii noştri au revenit spectaculos de fiecare dată şi au egalat cu şapte secunde înainte de final. United s-a impus în cele din urmă dar după ce s-au executat numai puţin de 23 de penaltiuri. Rezultat final: United - CSM Poli 16-15 (4-4, 1-3). Golurile gălăţene din timpul regulamentar i-au avut ca autori pe: Laşcu (3) şi Cojoc. În cealaltă semifinală, Classic s-a impus în faţa celor din Odorhei. Prin urmare, finala mare a adus faţă în faţă United şi Classic. Gălăţenii au controlat jocul cu autoritate, au învins cu 6-2 graţie reuşitelor lui: Tudose (2), Crăciun, Moldoveanu, Burdujel şi Apostol şi au adus trofeul acasă. Antrenorul David Asandei ajutat de Alexandru Tănăsilă a folosit lotul: Wellington, Păduraru - Tudose, care a fost desemnat best player, Cojoc, Burdujel, Moldoveanu, Laşcu, Cireş, Crăciun, Apostol, Bâgu. United va organiza la sfârşitul săptămânii Cupa Nicolae Rainea unde au mai confirmat participarea: Dunărea Călăraşi, Grand Pro Varna - campioana Bulgariei şi CSM Poli Iaşi.