Sub bagheta magică a antrenorului Florin Nini ajutat de Bogdan Bălănică, echipa gălăţeană a încheiat prima săptămână de pregătire. Faţă de sezonul precedent încheiat pe un merituos loc VII în Liga Naţională de Baschet Masculin, lotul Phoenix a suferit o remaniere serioasă. Noua formulă se va construi în jurul experimentaţilor Milos Bojovici şi Milos Pesici, alături de: Iosif Pârlog, Andrei Petică şi Robert Bolobiţă, nucleul din campionatul trecut. Au fost transferaţi doi americani, un sârb şi patru jucători români cu care se speră într-o calificare în play-off. Acum avem o echipă mult mai atletică şi asta ne va aduce cu siguranţă un plus în joc, cu recuperări mai multe, pe forţă, în special cu noii jucători americani. Sunt tineri, sunt puternici şi mă aştept de la ei să ne împingă de la spate, a precizat Milos Pesici, căpitanul echipei gălăţene. Conducerea tehnică a păstrat politica de transferuri, sperând să fi făcut cele mai potrivite alegeri. În general domnul Nini are ochi foarte buni pentru jucători, asta s-a văzut. Poate să aducă nişte jucători care poate nu sunt cunoscuţi şi face din ei superstaruri, a declarat Cătălin Vlaicu, jucător transferat în această vară, cu mare experienţă şi care a mai lucrat cu antrenorul Florin Nini la Energia Tg. Jiu.