Cea mai interesantă partidă a etapei a şasea a Ligii I la futsal s-a desfăşurat luni seara la Călăraşi între Dunărea 2005 şi United Galaţi. Previziunile au fost confirmate, cele două echipe foarte omogene au jucat pragmatic, fiind preocupate să nu greşească. Chiar dacă s-a jucat mai mult la centrul terenului, cu multe pase, fără ocazii mari la cele două porţi, meciul a fost interesant. United a intrat mai bine în joc şi a avut primele ratări prin: Cireş şi Laşcu dar imediat Dunărea a echilibrat disputa dar „Nene” a fost la post. Pe finalul primei reprize, Laşcu a irosit o lovitură de la 10 metri acordată după ce Tomescu a comis al şaselea fault de echipă. Repriza a doua s-a desfăşurat după acelaşi scenariu, ambele combatante încercând să profite de orice greşeală din partea adversarului. Echipa noastră a avut răbdare şi a deschis scorul în min.36 după o gafă demnă de cascadorii râsului a portarului Cinaru, care a ratat un stop la o pasă de la un coechipier şi mingea s-a oprit în plasă. Călărăşenii au scos portarul şi au încercat să egaleze dar au fos taxaţi prompt de Crăciun (min.38) şi Laşcu (min.40). Rezultat final: Dunărea 2005 Călăraşi - United Galaţi 0-3 (0-0). Antrenorul David Asandei a folosit lotul: „Nene” Wellington - Burdujel, Laşcu, Cireş, Moldoveanu, Cojoc, Apostol, Tudose, Crăciun, Bâgu, Păduraru, Stoian, Popa. Celelalte rezultate ale etapei: CSM Politehnica Iaşi - KSE Tg. Secuiesc 6-0, Autobergamo Deva - Muncitorul Reşiţa 10-1, CFF Clujana Cluj Napoca - FK Odorheiu Secuiesc 4-11. Partida Spicom Sf. Gheorghe - City'us Tg. Mureş a fost amânată la cererea mureşenilor care participă în UEFA Futsal Cup iar Informatica Timişoara a avut etapă liberă. United se menţine pe locul doi cu 13 puncte şi etapa viitoare va juca pe teren propriu cu CFF Clujana Cluj Napoca pe 16 octombrie, de la ora 12.00 la sala Polivalentă Dunărea.