Situaţia explozivă de la Steaua, cu demisia lui Victor Piţurcă şi aducerea lui Ilie Dumitrescu a ţinut prima pagină în presa centrală toată săptămâna trecută. Dorinel Munteanu a trecut prin Ghencea, activând atât ca antrenor, cât şi ca jucător, iar Marius Stan ar fi purtat o discuţie cu fostul selecţioner al Naţionalei pentru preluarea postului de preşedinte. Oficialii gălăţeni au rămas însă fermi pe poziţie, continuând munca începută la Oţelul. „A fost o greşeală din partea mea că am activat la Steaua şi, în ceea ce mă priveşte, nu se mai pune problema unei întoarceri în Ghencea”, a declarat Dorinel Munteanu, fost jucător şi antrenor la Steaua Bucureşti. Tehnicianul de acum al Oţelului recunoaşte că a ales atunci să meargă în Ghencea pentru a lucra cu Victor Piţurcă.
„Dacă stau bine şi mă gândesc, consider că alegerea mea de a merge la Steaua a fost o greşeală pe care mi-o asum, pentru că am avut numai de suferit atât după ce am activat atât ca jucător, cât şi după episodul în care am antrenat în Ghencea. Am ales Steaua, deşi se spunea că sunt dinamovist şi din această cauză am avut probleme cu suporterii lui Dinamo, care poate chiar aveau dreptate. Dar eu am ales atunci Steaua pentru Piţurcă. Din păcate, dânsul a plecat în prioada în care eu eram accidentat”, a spus „Neamţul”, care a mai precizat că nu s-ar mai întoarce la Steaua. „În cazul meu nu se mai pune sub nicio formă problema întoarcerii la Steaua”, a mai spus tehnicianul Oţelului. El a precizat că şi-ar dori să-l întâlnească pe Ilie Dumitrescu ca adversar. „Am fost colegi de echipă, suntem buni amici. Ilie are planuri frumoase acolo, mi-ar plăcea să-l întâlnesc în postura de antrenor advers. Nu am avut ocazia până acum”, a declarat „Munti”. Marius Stan, directorul general al echipei Oţelul, a explicat de ce a refuzat propunerea lui Piţurcă de a se duce preşedinte la Steaua. „A fost o discuţie normală, prietenească pe care am avut-o cu Piţurcă. N-am stat pe gânduri nicio clipă. Nu mă tentează Steaua, poate acum 10 ani ar fi fost altceva. Şi asta din cauză că am un proiect aici la Galaţi şi nu mai sunt la vârsta la care să-mi iau tolba în spate şi să plec prin ţară”, a precizat oficialul gălăţean.