Echipa gălăţeană a pierdut sâmbătă la Baloteşti al patrulea meci consecutiv din acest an. Juniorii oţelari nu au reuşit să marcheze niciun gol, deşi au avut momente în care au desenat frumos şi câteva oportunităţi. „La fel ca la precedentele jocuri şi meciul de la Baloteşti s-a disputat pe un teren foarte greu, îmbibat cu apă. Un teren mic, care ne-a dezavantajat. Pe un asemenea teren este avantajat jocul bazat pe forţă, pe angajament. Din păcate, am luat gol la o fază fixă, acolo unde suferim din cauza taliei. În ciuda rezultatului am pus probleme, am avut câteva oportunităţi de a marca. Avem mari probleme la jocul bazat pe forţă. Băieţii sunt supăraţi că nu avem rezultate. Jucătorii au dorinţa de a juca, au făcut efort mare, au jucat trei meciuri în condiţii foarte grele. Este greu să joci din trei în trei zile, din punct de vedere fizic. Băieţii au avut angajament, nu avem ce reproşa din acest punct de vedere. În meciul cu Baloteştiul am avut momente bune de joc. Am stat în jumătatea adversarului, am avut două şuturi periculoase la poartă adversă prin Sefer. Suferim pe faza de atac din cauza taliei, nu avem jucători foarte puternici pe atac, dar din punct de vedere al dăruirii jucătorilor nu vor fi probleme”, a declarat antrenorul Stelian Bordieanu. Sefer a fost convocat din nou la Naţionala Under 16 de selecţionerul gălăţean Gabriel Manolache. România va susţine două jocuri amicale cu Italia, astăzi şi pe 17 martie la Buftea. Oţelul va juca etapa viitoare cu Farul Constanţa (19 martie, stadionul Oţelul, ora 11.00).