Aseară, după închiderea ediţiei, România a jucat cu Croaţia, în sferturi, învingătoarea urmând să facă pasul spre semifinalele Campionatului Mondial. Asta după ce ziua de luni a fost rezervată optimilor de finală la Campionatul Mondial Under 20 feminin de la Moscova. Echipa antrenată de Ion Crăciun şi Cristi Preda a întâlnit Japonia, o formaţie iute, care ne-a pus ceva probleme. Tricolorele, la care au evoluat toate cele patru gălăţence - Elena Dache, Alexandra Dindiligan, Andreea Taivan şi Dana Corban - şi-au respectat cartea de vizită şi partida curgea liniştită. Cea mai mare diferenţă înregistrată pe tabela de marcaj a fost de şase goluri, ultima oară în minutul 42, scor 24-18. La fel ca şi în partida precedentă din grupă cu Germania, fetele noastre au avut câteva momente de uluială şi japonezele au profitat, reuşind să revină şi chiar să treacă în avantaj în ultimele cinci minute. La rampă a ieşit însă gălăţeanca Elena Dache, jucătoare formată în curtea ACS Danubius 2010 şi crescută apoi la CSS, care, cu mult sânge rece, a înscris două goluri foarte importante, ultimul fiind cel care a parafat calificarea cu trei secunde înainte de final. Rezultat final: România - Japonia 31-30 (16-13). Printre marcatoare s-au aflat: Alexandra Dindiligan (5 goluri), Elena Dache (4), Dana Corban (1).