Phoenix Galaţi se pregăteşte pentru un sezon mai dificil decât precedentul. Conducerea clubului crede că în campionatul următor nivelul valoric va fi mult mai ridicat în Liga Naţională masculină. Toate echipele s-au întărit, astfel că misiunea celor de la Phoenix va fi mai grea ca în sezonul care s-a încheiat în primăvară.
„Va fi un campionat dificil, odată prin prisma transferurilor şi în al doilea rând că în general autorităţile locale, care sunt principalele motoare financiare ale tuturor echipelor, au crescut bugetele. Ceea ce înseamnă jucători calitativi, jucători de valoare, care vor creşte în mod automat şi valoarea campionatului”, a declarat antrenorul Florin Nini.
Şi Phoenix a fost foarte activă pe piaţa transferurilor. Florin Nini a schimbat două treimi din echipă şi, de data aceasta, a mizat şi pe jucători români. Pentru sezonul 2016-2017 au fost transferaţi şapte jucători noi: Travis Daniels, Jamel Waters, Milan Milovanovici, Cătălin Vlaicu, Andrei Vizitiu, Szabolcs Forreiter, Ovidiu Stoichici, Cristian Badea s-a reîntors acasă iar de la echipa de juniori au fost promovaţi: Mihai Grecu şi Octavian Toma.
„Am crescut, zic eu, calitativ, am crescut din punct de vedere al experienţei pentru că, aşa cum spuneam, trebuie să ţinem şi noi ritmul şi pasul în ce priveşte transferurile, coroborat cu ce se aduce în ţară” a concluzionat Nini.