15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Machetele gălăţene de la CSU, recompensate cu aur, argint şi bronz la Naţionale
Machetele gălăţene de la CSU, recompensate cu aur, argint şi bronz la Naţionale

La Constanţa s-a desfăşurat în perioada 27 iunie - 3 iulie Campionatul Naţional de Machete. Aşa cum ne-au obişnuit în ultimii ani, sportivii de la CSU Galaţi au dominat concursul, machetele lor au impresionat juriul de specialitate şi s-au întors acasă cu o salbă bogată de medalii. Vedeta delegaţiei gălăţene a fost Daniel Ciosu, care a fost şi director de concurs, cu şapte medalii: patru de aur şi titluri de cvadruplu campion naţional: la C1 cu „NS Mircea 1882”, C4 B cu „Dreadnought”, C6 cu „Sovremeny Class” şi trei medalii de argint pentru locul II: la C3 A cu „Diorama în Port”, la C3 B pentru „Karl und Marie”, la C4 D: „Agassiz”, la C6 pentru „DKM Bismark”. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi campioni naţionali au mai devenit: Marian Hârţan, la C3 C cu „Royal Caroline”; Adrian Postea, la C2 cu „Tudor Vladimirescu”; Dan Cătălin Lificiu, la C8 A cu „Roar Age”; Victor Neagu, la C8 B pentru „Bismark” . Celelalte rezultate individuale: Adrian Burlacu - un loc II şi un loc III; Victor Năstase: două locuri IV; Sorin Mavru - un loc II; Dorin Custură - un loc VI.
CSU Galaţi a obţinut alte cinci medalii: trei de argint şi două de bronz în probele pe echipe.


Articole înrudite