Sala Polivalentă Dunărea a găzduit marţi după-amiază partida CSM Galaţi - Măgura Cisnădie din sferturile de finală ale Cupei României Fan Courier la handbal feminin. Liderul seriei A din Divizia A şi-a depăşit condiţia şi a dat o replică consistentă ocupantei locului 4 din Liga Florilor, echipă prezentă constant în cupele europene. Fetele pregătite de Valeriu Costea s-au aflat în avantaj pe tabela de marcaj foarte mult timp: 1-0 (min.1), 3-2 (min.8), 6-4 (min.17), 8-6 (min.21), 10-8 (min.26), 11-9 (min.27), 13-12 la pauză, după reuşita din ultima secundă din aruncare de la 9 metri a Cristinei Andriţa, principala marcatoare din tabăra gălăţeană, 15-14 (min.35), 19-16 (min.40), 20-18 (min.42), 23-21 (min.47).
Momentul psihologic al meciului s-a consumat în min.47, la scorul de 23-21, CSM Galaţi a irosit două aruncări de la 7 metri şi un moment de dublă superioritate numerică, oaspetele au profitat de experienţa superioară, au trecut în avantaj pentru prima dată în min.56 şi au obţinut o victorie chinuită. Rezultat final: CSM Galaţi - Măgura Cisnădie 27-28 (13-12). Lotul echipei gălăţene: Bianca Aron 8 intervenţii dintre care 2 aruncări de la 7 metri, Ana Maria Micu, Roxana Ivanov - Ana Maria Lopătaru 3 goluri, Cristina Marcu 1 g, Cristina Andriţa 11 g, Mălina Bichir 3 g, Andreea Prescură 1 g, Iulia Eiler 4 g, Iulia Sava, Andreea Merlă, Iasmina Ichim, Raluca Tănasă, Mădălina Manolachi 4 g, Mădălina Mureş, Nikolina Knezevic. CSM Galaţi părăseşte cu fruntea sus Cupa şi se concentrează pe campionat unde mai are trei paşi până la promovarea în Liga Florilor: CSM Roman - 14 mai deplasare, CSM II Bucureşti - 25 mai acasă şi CSU Neptun Constanţa - 29 mai deplasare.