La Oneşti a avut loc în weekendul trecut unul din turneele semifinale 2 din cadrul Campionatului Naţional de handbal pentru juniori III. Cele patru echipe care s-au aliniat la start au fost: CSS Galaţi, LPS Vaslui I, CSM Bucureşti şi CSS Odorheiul Secuiesc. Echipa gălăţeană a pierdut jocul de debut cu vasluienii şi a câştigat în cea de-a doua zi confruntarea cu cei din Odorheiul Secuiesc. S-a ajuns astfel ca duminică partida cu CSM Bucureşti, echipă care pierduse primele două meciuri, să fie decisivă pentru stabilirea celei de-a doua echipe care se califica la turneul final. Din păcate, se pare că scopul scuză mijloacele şi la acest nivel. Cu permisiunea celor doi arbitri, „tigrişorii” de la CSM Bucureşti au folosit procedee de judo, scoţând de pe teren câţiva adversari şi au reuşit să câştige şi la o diferenţă care le-a asigurat calificarea la faza finală. „O înfrângere dureroasă şi la propriu, şi la figurat pentru noi. După părerea mea, noi suntem cei calificaţi moral în finală”, ne-a precizat Andrei Dobrotă, cel mai afectat jucător din tabăra gălăţean, obligat să ia o pauză de o lună de zile după „tratamentul special” aplicat de adversari. CSS Galaţi a înregistrat rezultatele: 20-30 cu LPS Vaslui I, 28-25 cu CSS Odorheiul Secuiesc şi 23-30 cu CSM Bucureşti. Lotul folosit de antrenorul Costel Coman: Robert Enuţă, Andrei Angheluţă - Vlad Munteanu, Ionuţ Ionescu, Andrei Axente, Alexandru Bucşe, Andrei Dobrotă, Rareş Costea, Alin Costache, Ionuţ Andrei, Bogdan Zaharia, Mihai Meran, Cosmin Munteanu şi Cristian Moloman.