La Poiana Braşov a avut loc, în perioada 20-22 noiembrie, ediţia 2020 a Campionatului Naţional de judo pentru veterani. Pentru prima oară în istoria acestei competiţii, Galaţiul a avut un reprezentant, este vorba de Mariana Dumitraşcu, care a avut o evoluţie excelentă, reuşind să cucerească titlul de campioană naţională la categoria 70 kg F4.
„Judoul pentru mine este o mare pasiune. Am avut foarte mari emoţii, şi înainte cu testul COVID-19, şi în concursul propriu zis. Am reuşit să mă concentrez şi mă bucur foarte mult că, la prima participare a unui sportiv gălăţean la această întrecere, am adus cea mai preţioasă medalie la Galaţi”, ne-a declarat campioana naţională Mariana Dumitraşcu, născută pe 04 mai 1977.
A început să practice judo în anul 1989 la Clubul sportiv Voinţa Galaţi sub îndrumarea profesorului Gheorghe Cercaev Gheorghe, după care a trecut la C. S. S. 2 Galaţi la profesorul Florin Bălănescu şi profesorul Ioan Ene Mircea. În decursul anilor a obţinut medalii la Campionatele Naţionale. Din anul 1997 a devenit instructor şi arbitru de Judo, carieră pe care o îmbrăţişează şi astăzi, fiind arbitru naţional cu participări la Campionate Naţionale, Cupe Europene, Balcaniade. În viaţa de zi cu zi este agent de securitate şi îşi desfăşoară activitatea la M. M. A. GRUP SECURITY. Felicitări!