Sala Siderurgistul a fost sâmbătă şi duminică gazda celei de-a X-a ediţie a concursului naţional de dans sportiv Cupa Beija Flor. La startul competiţiei s-au prezentat peste 300 de perechi, printre care putem enumera şi 30 de perechi din Republica Moldova şi una din Bulgaria. Clubul fanion din Galaţi, Fantezia a fost prezent cu un total de 21 perechi, 14 dintre ele concurând la cupa, iar 7 perechi au concurat la debutanţi. La competiţiile oficiale 10 perechi au fost prezente în finale, reuşind bilanţul: patru locuri I, un loc II, două locuri III, două locuri IV, un loc V şi un loc VII, iar celelalte patru perechi s-au oprit în semifinale. Perechile debutante s-au descurcat şi ele, obţinând două locuri III prin Condrea Andrei - Rusu Rihana şi Micu Ştefan - Stoica Teodora, un loc V prin perechea Andrei Fabian - Andrei Denisa, iar celelalte perechi au atins semifinalele, câteva dintre ele fiind chiar sub linie. La Cupa Beija Flor, cele patru locuri I au fost obţinute în concursurile de open, două dintre ele fiind adjudecate de perechea Lupoaie Cosmin - Radu Maria, la cele două secţiuni în cadrul openului 12-15 ani, Lefter Rareş - Hârtopeanu Maria, la openul 8 dansuri 6-11 ani şi perechea mixtă Paraschiv Mihai (Fantezia) - Illeş Diandra (Autentic Bacău). Locul doi în cadrul concursului de clasa hobby, categoria de vârstă 12-15 ani a fost ocupat de perechea Onose Victor - Bourceanu Ioana, iar medaliile de bronz au fost obţinute de perechile Leviţchi Laurenţiu - Ibrian Miruna, la open basic standard 16-35 ani şi Paicu Sebastian - Ibrian Ramona, clasa hobby 6-9 ani. În afara podiumului pe locul IV s-au clasat două perechi: Ciouca Tiberiu (Phoenix Bucureşti) - Hortolomei Anca (Fantezia) la openul standard adulţi şi Pământ Denis-Panţuru Ana, la open basic standard 12-13 ani. Locul V a fost ocupat de perechea Pământ Alecsandru - Pitulice Anca, la open basic latino 14-15 ani, iar ultima finalistă a fost perechea Pământ Denis - Panţuru Ana, care a ocupat locul VII la open basic 12-13 ani. „Ca de obicei, ne-am atins obiectivele şi la această competiţie. Dacă am fi avut toate perechile de top prezente pe ringul de dans, am fi câştigat toate concursurile de open, iar bilanţul medaliilor ar fi fost mult mai mare. Per ansamblu sunt mulţumită de evoluţia sportivilor din cadrul clubului, unii dintre ei depăşindu-şi condiţia, alţii reuşind să se menţină în top, dar sunt şi unele perechi care încă nu reuşesc să se concentreze la maxim. An de an concursurile din zona Moldovei devin din ce în ce mai grele prin prezenţa unor perechi de top din Iaşi, Bacău, Galaţi, finaliste la Campionatele Naţionale, dar să nu uităm de prezenţa sportivilor din R. Moldova care şi ei aduc un plus de valoare”, ne-a declarat antrenorul Andreea Adam.
Urmează trei weekenduri pline, primul la Bucureşti unde se va desfăşura Campionatul Naţional sub 21 ani, următorul weekend va fi concursul de la Brăila şi în primul weekend din aprilie mult aşteptatul Dance Masters de la Bucureşti. Să le urăm succes!