Divizia A1 la volei masculin a program în weekend partidele din cadrul turneului 4-5. Campioana României s-a deplasat la Dej unde a susţinut un singur meci în compania nou promovatei CSU Ştiinţa Bucureşti.
Calculele hârtiei au fost respectate, echipa antrenată de Sergiu Stancu şi-a respectat cartea de vizită, a făcut un joc bun şi a obţinut o victorie de trei puncte. Din nou în ultimul set, conducerea tehnică gălăţeană a făcut multe schimbări în formula standard. Rezultat final: CSU Ştiinţa Bucureşti - CSM Arcada 0-3 (-18, -20, -15).
Echipa gălăţeană, care a fost condusă de pe bancă de Marius Pîrvu, preşedintele secţiei de volei de la CSM, a început partida cu formula: Sestan, Nalobin, Klapwijk, Bala, Talpă, Lescov - Cristudor, libero. Au mai intrat: Stankovici, Raţă, Jovanovici, Stuart, Darlaczi. Au absentat: antrenorii Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu, jucătorul Răzvan Olteanu, Carlo Sati şi Eugen Pascale, toţi aflaţi în izolare după ce au fost testaţi pozitiv cu Covid-19.
CSM Arcada va avea din nou un program încărcat în perioada următoare. În perioada 11-13 decembrie la Craiova are loc turneul 6, Klapwjik, Bala, Talpă &Co vor juca cu: SCMU Craiova, Ştiinţa Explorări Baia Mare şi UVT Timişoara după care se vor deplasa la Moscova pentru optimile CEV Cup.