14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada a pierdut dramatic la Zalău şi va juca pentru bronz
Arcada a pierdut dramatic la Zalău şi va juca pentru bronz

De la extaz la agonie nu este decât un pas. Acest lucru s-a dovedit şi miercuri seara, în sala sporturilor din Zalău, la cel de-al V-lea episod al semifinalei Diviziei A1 la volei masculin dintre ACS Volei Municipal Zalău şi Arcada Galaţi. Aşa cum se anticipa, meciul decisiv a fost pe muchie de cuţit şi s-a întins pe durata a 135 minute de joc. Cu orgoliul rănit după eliminarea din Final Four-ul Cupei României, echipa gălăţeană a pornit decisă să-şi ia revanşa şi a condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi. Zălăuanii, vicecampionii en-titre, au revenit de fiecare dată şi au împins confruntarea în setul decisiv. Tie-break-ul s-a jucat cu pulsul la maxim, gazdele au reuşit primul punct, dar apoi brazilianul Caio de Pra şi-a arătat clasa, a reuşit opt puncte şi Arcada a trecut în avantaj: 1-2, 2-3, 3-4, 4-6, 5-7, 7-9, 8-10 şi 10-11. Publicul din Zalău a pus presiune, gazdele au renăscut şi au reuşit trei puncte consecutive, au preluat conducerea pe tabelă, scor 13-11, Paşcan a luptat până la capăt, dar Marquez a forţat şi a trimis în fileu un serviu foarte important şi ACS Volei Municipal a obţinut biletul pentru finala mare. Rezultat final: ACS VM Zalău - Arcada Galaţi 3-2 (-22, 23, -22, 15, 13). Echipa gălăţeană a folosit formula: Silviu Suson, Ivan „Bomba” Marquez, Filip Despotovski, Şerban Paşcan, Alexandru Cerşemba, Caio de Pra - Liviu Cristudor, libero. Au mai evoluat: Mihai Dumitrache, Alexandru Muscină, Alexandru Zahar. „Am promis un spectacol frumos la Zalău, iar acest lucru s-a şi întâmplat. Din păcate noi am pierdut, dar pentru Arcada a fost primul sezon în care s-a luptat la o medalie. Am ajuns departe, dar din păcate am căzut cu Zalăul şi în semifinalele campionatului, dar şi în Cupa României. Suntem o echipă nouă, dar la anul încercăm şi mai mult, fiindcă vom avea o experienţă în plus.  Publicul din Zalău şi-a ajutat echipa pe tot parcursul meciului, însă nu el a făcut diferenţa ci jucătorii cu experienţă ai Zalăului, care de 4 - 5 ani se luptă pentru medalii. Experienţa pe care o au i-a ajutat foarte mult să câştige ultimul set”, a declarat la final căpitanul de la Arcada, Filip Despotovski. Echipa gălăţeană va juca în premieră în finala mică a campionatului cu Ştiinţa Explorări Baia Mare. Primele două jocuri sunt programate în sala Polivalentă Dunărea la începutul săptămânii viitoare.


Articole înrudite