Stresul prelungit poate creşte riscul de a dezvolta o boală autoimună, cum este scleroza multiplă, s-a descoperit în urma unei cercetări care a identificat pentru prima dată mecanismele ce afectează funcţiile de reglare ale sistemului imunitar în cazul şoarecilor supuşi stresului cronic, consemnează agenţia EFE, preluând un studiu israelian publicat în Revista Europeană de Imunologie.
Sistemul imunitar este alcătuit dintr-un ansamblu de mecanisme ce protejează organismul de infecţii prin identificarea şi eliminarea agenţilor patogeni. Bolile autoimune, precum psoriasisul sau lupusul, sunt generate de un răspuns exagerat împotriva substanţelor şi ţesuturilor prezente în mod normal în organismul nostru. Astfel, sistemul natural de apărare al organismului este afectat şi în final el atacă celulele organismului, în loc să-l protejeze.
Până în prezent nu s-a ştiut cu certitudine ce activează acest tip de răspuns şi teoria cea mai răspândită era că ar fi vorba de o reacţie de apărare prin care organismul atacă moleculele asemănătoare celor proprii făcându-şi în final rău singur.
În noua cercetare s-a studiat legătura directă dintre chimia cerebrală şi sistemul imunitar, constatându-se că una dintre posibilele origini ale acestui tip de afecţiuni este de natură psihosomatică, deci o consecinţă a stresului.
„Stresul cronic, împreună cu alţi factori precum moştenirea genetică şi mediul, poate afecta funcţionarea sistemului imunitar, care este important întrucât acesta îşi reglează apărarea nepermiţând să fie atacat. Acest mecanism pleacă din creier, din hipotalamus”, explică cercetătorul israelian Alón Monsonego. Corpul uman reacţionează în faţa stresului eliberând hormoni ce îi permit să gestioneze situaţiile stresante, combătându-le sau scăpând de ele.
„Nu este pentru prima dată când se investighează acest proces, dar abia acum am localizat mecanismul. Am descoperit locurile unde sistemul imunitar este afectat în urma expunerii la stresul cronic”, precizează respectivul cercetător.
Studiul arată că fenomenul este determinat, printre alţi factori, de afectarea eliberării unui nivel adecvat de glucocorticoizi (cortizonul la om şi corticosteron la rozătoare) în timpul răspunsului la stimuli şi astfel nu mai pot fi inhibate în mod adecvat celulele care promovează inflamaţia. În acelaşi timp, nivelul ridicat de glucocorticoizi înregistrat la şoarecii supuşi stresului cronic dăunează capacităţii sistemului imun de a face faţă provocărilor esenţiale pentru menţinerea echilibrului intern.
Cercetarea mai relevă existenţa unei frecvenţe mai mari a acestor procese la femei decât la bărbaţi, ceea ce ar putea explica numărul mare de boli autoimune în rândul femeilor.
De asemenea, se sugerează evaluarea axei hipotalamo-pituitaro-suprarenală (HPA) care permite organismului să gestioneze situaţiile stresante şi ar putea fi un instrument important în determinarea funcţionării sistemului imunitar.
Au fost evaluate şi efectele glucocorticoizilor asupra procesului de îmbătrânire şi asupra evoluţiei afecţiunilor neuro-degenerative, cum este boala Alzheimer, în studiu consemnându-se că există o legătură aparentă între aceşti hormoni ai sistemului imunitar şi îmbătrânire.
