Statul îndelungat pe scaun este la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul şi poate chiar să ucidă, relevă studii şi cercetători citaţi de cotidianul american Los Angeles Times.
Dr. Camelia Davtyan, directoarea programului pentru sănătate feminină al UCLA, a explicat că a sta jos pentru perioade mai lungi de timp nu este ceva natural pentru om. James Levine, endocrinolog la Şcoala superioară de medicină Mayo, a mers chiar mai departe, spunând că scaunele pot sfârşi prin a-i ucide pe cei care stau aşezaţi.
Deşi mulţi dintre noi avem ani de experienţă în statul pe scaun, corpul omenesc a fost proiectat pentru mers, care a fost şi practicat de altfel vreme de milenii, însă mult mai puţin în ultima vreme. Potrivit oamenilor de ştiinţă, în prezent americanii stau jos mai mult de jumătate din timpul pe care îl petrec treji. Or, din păcate, poziţiile în care se stă de regulă pe scaune ori fotolii exercită asupra corpului anumite forţe cu care acesta nu se poate acomoda, iar oricât de confortabil ar părea, statul jos poate duce la o serie întreagă de probleme, de la circulaţie proastă la diferite dureri 'asortate', a notat dr. Davtyan.
Aceasta, pe lângă faptul că, stând jos, organismul arde şi mai puţine calorii: o persoană care lucrează la birou poate să ardă circa 300 de calorii într-o zi de muncă, în timp ce aceeaşi persoană, dacă ar avea o activitate care să presupună efort fizic considerabil, ar putea arde 2300 de calorii pe zi, potrivit lui Levine.
Fiecare oră petrecută stând jos scurtează viaţa cu 22 de minute
A sta pe scaunul de la birou ore în şir poate creşte şansele de promovare, dar şi pe cele de a face diabet sau boli cardiovasculare şi chiar de deces prematur. În ediţia din noiembrie 2012 a jurnalului Diabetologia, o sinteză a 18 studii cu aproape 800.000 de participanţi a consemnat existenţa unui risc semnificativ sporit de diabet (112%), probleme cardiovasculare (147%), deces din cauza problemelor cardiovasculare (90%) şi respectiv deces din toate cauzele combinate (49%) în cazul celor care au petrecut cel mai mult timp stând jos, comparativ cu cei care au stat jos cel mai puţin.
„Statul jos este noul fumat”', potrivit lui Anup Kanodia, medic şi cercetător la Centrul medical al Universităţii de stat din Ohio. Acesta a citat un studiu australian publicat în octombrie în British Journal of Sports Medicine care a conchis că fiecare oră petrecută stând jos la televizor scurtează viaţa cu 22 de minute, în timp ce o ţigară fumată înseamnă 11 minute de viaţă mai puţin.
Explicaţia constă în faptul că statul jos nu doar reduce consumul caloriilor, ci suprimă şi producerea enzimei lipoproteinlipază, cu un rol esenţial în transformarea colesterolului „rău” în colesterol „bun”. De asemenea, statul jos poate creşte rezistenţa la insulină, de unde probleme cu metabolizarea zaharurilor. Toate acestea scot în evidenţă din nou asocierea dintre a sta pe scaun şi creşterea riscului de boli de inimă şi diabet.
Din păcate, nici exerciţiul fizic nu este soluţia, aşadar gimnastica de dimineaţă nu oferă „imunitate” faţă de toate relele provocate de statul jos din timpul zilei, întrucât efectele benefice ale mişcării dispar destul de repede şi se instalează efectele nocive ale statului: producţia de lipază poate scădea cu 90% în câteva ore, a arătat un studiu publicat în 2008 în jurnalul Diabetes.
Unii întreprinzători americani au găsit o soluţia pentru a combina statul la birou cu activitatea fizică: unul dintre ei, David Kahl, proprietarul Ergo Depot din Oregon, a dezvoltat o linie de mobilier de birou pentru a susţine „statul activ”. „Le ia ceva timp oamenilor să se obişnuiască cu noul fel de a sta, dar n-am auzit pe nimeni să spună că nu poate”, susţine Kahl.
Problemele pot fi prevenite şi prin gesturi mai simple, de exemplu pur şi simplu crescând numărul de paşi făcuţi în fiecare zi. Un studiu publicat anul trecut în jurnalul Diabetes Care a indicat că metabolismul glucozei poate fi îmbunătăţit cu o plimbare de două minute la fiecare 20 de minute de stat jos.