Dieta occidentală a fost asociată, de-a lungul timpului, cu numeroase afecţiuni, cărora li s-a adăugat recent şi durerea cronică, relatează DPA.Grăsimile oferă beneficii importante pentru s ...
Persoanele care sunt informate cu privire la riscul de cancer asociat alcoolului și sunt încurajate să își numere paharele consumate au tendința să bea mai puțin, conform unui nou studiu reali ...
Câțiva ani mai târziu, coeficientul intelectual verbal evaluat la vârsta de cinci ani și jumătate s-a dovedit mai mic cu 3,2 puncte la copiii care au fost expuși în permanență ecranului tele ...
Lipsa de educație matematică afectează negativ dezvoltarea cerebrală și cognitivă a adolescenților, potrivit unui studiu care sugerează că neînvățarea acestei materii după vârsta de 16 a ...
Știrile ca fundal sonor în timpul cinei sau un desen animat pentru ca cel mic să termine toată mâncarea din farfurie? Este o situație de evitat potrivit unui studiu francez care a ajuns la concl ...
Organizația Mondială a Sănătății a făcut apel la reglementarea țigărilor electronice, avertizând că acestea sunt periculoase pentru sănătate și o poartă către consumul de tutun pentru ...
Cei care și-au pierdut temporar mirosul din cauza COVID-19 se pot aștepta să și-l recapete în câteva luni, susține un studiu francez, potrivit DPA.La 49 dintre cei 51 de subiecți testați, sim ...
Agenția pentru Alimente și Medicamente (Food and Drug Administration - FDA) din Statele Unite a anunțat că își modifică recomandările de utilizare pentru un nou medicament împotriva bolii Alz ...
Un stimulator cardiac experimental, fără baterii, care poate să dispară literalmente în corp după o perioadă de timp prestabilită, a fost conceput și testat cu succes pe animale, informează ...
O echipă multidisciplinară de oameni de știință de la Universitatea Ben Gurion din Israel a inventat un nas artificial capabil să detecteze o varietate de bacterii, informează agenția TPS.Un n ...
Oamenii de știință australieni au anunțat dezvoltarea unui dispozitiv pentru măsurarea glicemiei în cazul diabeticilor sub forma unei benzi noninvazive care verifică nivelul de glucoză din sal ...
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, afirmă că valul patru al pandemiei de COVID-19 va fi unul al persoanelor care nu s-au vaccinat, arătând că sub 1% din cei imunizați au contractat boala. ...
Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 la nivel mondial ar putea ajunge la 200 de milioane în următoarele trei săptămâni dacă se menține actualul ritm de creștere a cazurilor, a avertizat mierc ...
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, anunţă că, dacă incidenţa cazurilor de COVID-19 va creşte peste anumite limite, instituţia pe care o conduce va propune testarea periodică a personalu ...
Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că, la nivel naţional, potrivit celei mai recente est ...
În intervalul 12-19 iulie 2021, în România s-au înregistrat 403 cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus, în creştere faţă de săptămâna anterioară (296). Cele mai multe cazuri în 24 de ...