Am fost şi eu la Stambul. Tărziu, după ce vândură ai noştri toţi rulmenţii şi pânzele de bomfaier şi cumpărară toate „originaly faked watches” cum scria pe o firmă, blugii şi addidaşii. Am vrut să văd Moscheea albastră, care mi s-a părut mai urâtă decât cea din Adrianopole (Edirne), m-am lăsat copleşit de Agia Sofia, de Bazilica cisternă şi de Topkapi şi m-am plimbat prin bazar fără să cumpăr nimic, dând o lovitură puternică economiei de piaţă turceşti. E şi normal, sunt urmaşul lui Ştefan cel Mare.
Am văzut sabia marelui voievod, pe care l-am cocoţat în rândul sfinţilor când nu mai aveam pe cine sfinţi. Ceea ce m-a copleşit a fost textul care prezenta sabia. O aberaţie. Am rugat un prieten turc să facă o fotografie - evident „din greşeală”, pentru că era interzis şi pe mine m-ar fi mazilit - sabiei şi textului care o prezenta. Vă reproduc textul tradus de mine din limba engleză: „Sabia lui Ştefan cel Mare 1/2636. Cunoscut ca Ştefan cel Mare de români şi «Great Etienne» de moldoveni, Ştefan a trăit între anii 1457 şi 1504. Ştefan, care era, de fapt, un prinţ moldovean, a primit titlul de Sfânt pentru că a alipit Moldova şi Transilvania teritoriului românesc. Bogdan (titulatură dată de otomani teritoriului României de azi), care a căzut sub dominaţia otomană în secolul 15, era numele folosit de otomani cu privire la întreaga Moldovă de azi ca şi zona de nord-est a României. Românii şi moldovenii de astăzi provin din acelaşi grup etnic şi vorbesc aceeaşi limbă. Ambele ţări susţin că Ştefan provine de pe teritoriul lor.
Deşi sunt multe speculaţii despre cum a ajuns sabia la palatul Topkapi, nu este nicio dovadă istorică să le susţină aceste pretenţii”.
Mă întreb ce a făcut atâţia ani ataşatul cultural al ambasadei noastre la Marea Poartă. O fi stat ca viţelul?
N-am nevoie de sabia marelui voievod, dar am nevoie de repunerea în drepturi a ţării mele. D-aia am consimţit să plătesc taxe din care amploiaţi ca cei de la ambasada română să stea la Stambul, dar constat că fanarioţii autohtoni nu se uită la cum ne este percepută istoria, ci la propriile lor buticării.
Pun poza textului ca să nu credeţi că mint. Poate traducerea nu va conveni unora ca şi topică, însă ideea este aceeaşi.
Ioan Tanasă – mereu cu sabia trasă
