Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat joi, 13 august 2020, la Sibiu, că pandemia putea fi mai bine gestionată de actualul guvern, iar PSD este pregătit să preia guvernarea alături de alte partide.
"Pandemia putea fi, şi asta e opinia noastră, mai bine gestionată, evident, dacă vocea experţilor era auzită într-adevăr şi ascultată în deciziile care urmau a fi luate la momentul oportun. Ultima informaţie care a fost menţionată inclusiv ieri, în discuţia din plenul Parlamentului, este acea achiziţie extrem de dubioasă privind practic îmbunătăţirea în tot ce înseamnă serviciile medicale de urgenţă şi pentru cei care se află în situaţii grave, achiziţionarea unor echipamente medicale care nu au mai venit, avansul plătit...", a spus Victor Negrescu, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că moţiunea de cenzură care va fi depusă luni "are toate şansele să treacă".
"Sunt multe astfel de cazuri care ne împing spre depunerea, luni, a moţiunii de cenzură, o moţiune de cenzură care, în opinia noastră, are toate şansele să treacă. (...) Scopul nu este să schimbăm un guvern de dragul de a schimba un guvern, este să sancţionăm un guvern care nu a fost capabil să gestioneze pandemia, care nu a fost transparent în achiziţiile publice, care mai degrabă a făcut politică, în loc să facă o bună administrare a ţării. Evident, avem o serie de propuneri prin care vrem să construim ulterior, cât se poate de rapid, o guvernare solidă, transparentă. Noi am prezentat inclusiv varianta unui guvern la care pot participa toate formaţiunile politice. Urmează (...) să avem o decizie la nivelul structurilor noastre decizionale pentru a vedea care este direcţia de urmat şi (...) care sunt propunerile sau care este propunerea de prim ministru. PSD este pregătit pentru a prelua guvernarea alături de celelalte partide care vor să îşi asume această responsabilitate", a precizat Victor Negrescu.
Victor Negrescu şi-a inaugurat, joi, biroul de europarlamentar în sediul Organizaţiei Judeţene Sibiu a PSD, unde a spus că va încerca să revină trimestrial pentru a acorda audienţe cetăţenilor. În perioada în care Negrescu nu va fi prezent la biroul său de la Sibiu, va avea un angajat care va prelua mesajele de la sibieni şi i le va transmite la Parlamentul European. Victor Negrescu spune că se bazează şi pe o viitoare comunicare online cu cetăţenii. (Sursa Agerpres)