Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, solicită organizarea unei dezbateri în plenul Parlamentului European, concretizată prin adoptarea unei rezoluţii comune privind obligativitatea respectării standardelor europene în vigoare pentru lucrătorii sezonieri români din statele UE.
„Cer tuturor deputaţilor români din Parlamentul European să dea dovadă de unitate şi să susţină acest demers. E nevoie de un efort comun, coordonat pentru a asigura drepturile elementare ale compatrioţilor noştri victime ale abuzurilor angajatorilor. Lăsaţi competiţia politică şi orgoliile deoparte! Urgenţa socială a românilor aflaţi într-o situaţie vulnerabilă, adesea umilitoare, ne obligă la acţiune urgentă şi concretă”, a declarat liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, citat într-un comunicat de presă preluat de Agerpres.
Europarlamentarul social-democrat a precizat că Parlamentul European „trebuie să solicite, printr-o rezoluţie oficială”, Comisiei Europene şi statelor membre ale UE, să garanteze: condiţii de călătorie în siguranţă pentru toţi lucrătorii sezonieri; cazare şi condiţii de muncă decente şi care permit distanţarea socială; norme precise de securitate a muncii, monitorizate de autorităţile abilitate; contracte de muncă înmânate lucrătorilor şi care stabilesc salarii negociate colectiv şi asigurări decente de sănătate; informaţii şi asistenţă în limbile materne ale lucrătorilor şi puncte de contact pentru situaţii neprevăzute.
„Solicit Comisiei Europene să monitorizeze atent aplicarea prevederilor legislaţiei europene în materie şi Guvernului României să acţioneze mai prompt şi mai responsabil pentru apărarea drepturilor propriilor cetăţeni”, a subliniat Dan Nica.