15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dan Nica (PSD): Preşedintele CE aşteaptă, din partea Guvernului României, Planul de relansare economică
Dan Nica (PSD): Preşedintele CE aşteaptă, din partea Guvernului României, Planul de relansare economică

Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegaţiei europarlamentare a PSD, a cerut, în dezbaterea Grupului S&D din Parlamentul European cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, asigurări că ”România nu va fi discriminată în finanţarea relansării post-pandemie şi că investiţiile nu vor duce la sacrificarea unor sectoare industriale cu puternic impact economic şi social în România”.

Ursula von der Leyen a confirmat, în cadrul dialogului politic avut ieri cu eurodeputaţii socialişti, că România va beneficia de o alocare financiară netă echivalentă cu 10% din PIB, dar că ţara noastră trebuie să elaboreze de urgenţă un plan naţional. ”Banii europeni pentru relansarea economică vor veni pe cât de repede va propune Guvernul un plan de redresare Comisiei, conform celor declarate de preşedinta Comisiei la reuniunea Grupului S&D”, a precizat Dan Nica.

”Pentru ca România să beneficieze de resursele vitale de finanţare de care are nevoie, Guvernul trebuie să înceapă de urgenţă consultările, inclusiv cu autorităţile locale, pentru a identifica nevoile existente la nivel sectorial şi regional şi pentru a elabora o viziune strategică menită să reindustrializeze ţara, în acord cu perspectiva trasată prin Pactul Ecologic European. Totodată, e datoria preşedintelui Klaus Iohannis să lupte în Consiliul European pentru aprobarea Planului de relansare conform variantei cerute de noi în Parlamentul European şi formulate în propunerea Comisiei Europene”, a subliniat eurodeputatul român.

Dan Nica a criticat, în discursul său, mecanismul de alocare a fondurilor europene pentru redresare, bazat pe valoarea medie, din ultimii cinci ani, a unei serii de indicatori macroeconomici, precum şomajul şi care, practic, nu au legătură cu criza actuală.

Totodată, europarlamentarul social-democrat a solicitat ca suplimentarea financiară a bugetelor Fondului pentru o Tranziţie Justă (cu 32 de miliarde euro) şi programului Orizont Europa (un plus de aproape 11 miliarde euro), precum şi pentru REACTEU şi RESCUE să devină permanentă şi să nu vizeze doar această perioadă limitată de criză.

Liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European a declarat că ”e nevoie de obiective clare pentru industria europeană, pentru relocalizarea unor industrii în UE, în special în sectoare critice şi pentru asigurarea condiţiilor de concurenţă echitabilă pe piaţa internă”.


Articole înrudite