Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a declarat că: ”Guvernul trebuie să trimită de urgenţă Comisiei planul naţional de relansare economică, pentru ca România să poată beneficia de fondurile europene începând din septembrie. E nevoie de mai multă promptitudine şi responsabilitate în acţiunile de contractare a finanţării UE. Totodată, trebuie să ne asigurăm că România va primi fără discriminare cota parte din subvenţii. Din această fază, preşedintele Iohannis are obligaţia să asigure în Consiliul European suportul necesar adoptării acestor propuneri. Orice diminuare a bugetului şi a distribuţiei propuse de Comisie ar însemna un eşec grav pentru România, în condiţiile în care putem accesa până la 10% din bugetul total, adică 75 de miliarde de euro pentru România, din care 50 miliarde sub formă de investiţii şi 25 miliarde ca împrumuturi”, a atras atenţia Dan Nica.
Europarlamentarul PSD a precizat că echilibrul între subvenţii şi împrumuturi propus prin Planul European de Redresare, anunţat azi (n.r. - 27 mai 2020) de Comisia Europeană, ţine cont de nevoile de finanţare ale statelor membre şi de capacitatea de rambursare, precum şi de solicitările europarlamentarilor social-democraţi. ”Comisia propune un fond de relansare total de 750 miliarde euro, din care 500 miliarde sub formă de subvenţii şi 250 miliarde ca împrumuturi”, a precizat Dan Nica.
”Liniile directoare ale viitorului program de relansare economică europeană, comunicate azi, exprimă o ambiţie politică încurajatoare. Comisia a trebuit să aibă în vedere, pe de o parte, formularea unei propuneri care să obţină unanimitatea în Consiliu şi majoritatea în Parlamentul European, iar pe de altă parte să ofere impulsul de care regiunile şi sectoarele economice cele mai afectate de criza Covid-19 au atâta nevoie. E nevoie acum de o analiză imediată pentru a stabili impactul sectorial al crizei şi necesităţile concrete de recapitalizare”, a subliniat europarlamentarul român.
Dan Nica a apreciat că perspectiva creionată de Comisie oferă un răspuns solid transformării problemei lichidităţilor în risc de solvabilitate, prin ideea de creştere a plafoanelor resurselor proprii şi a împrumutului pe pieţele de capital, pentru a reinjecta fondurile în programele Cadrului Financiar Multianual prin instrumentul de redresare economică. ”Apreciez propunerea de rambursare în viitorul cadru financiar, adică după 2027, cu scadenţă finală în 2058. Este o perspectivă pe termen foarte lung, ce are în vedere realităţile concrete pe care le-am adus în atenţia comisarilor europeni, în ultimele luni, în cursul reuniunilor Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie”, a menţionat Dan Nica, coordonator al europarlamentarilor S&D din această comisie.
”Facilitatea de recuperare şi rezilienţă, sub formă de subvenţii şi împrumuturi pentru investiţii şi reforme ale statelor membre, Asistenţa de redresare pentru coeziune teritorială, consolidarea programelor de Dezvoltare rurală, Facilitatea de investiţii strategice, Instrumentul de asistenţă pentru solvabilitate şi un Program aparte pentru sănătate – sunt pârghii necesare, care răspund solicitărilor Delegaţiei PSD şi Grupului S&D”, a detaliat eurodeputatul PSD.