20 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Conservatorii susţin, prin purtătorul lor de cuvânt de la nivel naţional, deputatul Bogdan Ciucă, necesitatea recadastrării României. Tema este susţinută şi de către Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, care a purtat în acest sens o discuţie cu reprezentanţii Băncii Mondidale privind sprijinul financiar pentru realizarea unei cadastrări realizată la nivel naţional. Cadastrarea ar urma să fie realizată cu fonduri acordate de Banca Mondială, diferenţa urmând să fie asigurată de către bugetul naţional al României. Astfel s-ar realiza cadastrarea integrală a României, procesul nemaifiind încetinit de lipsa fondurilor cu care se confruntă autorităţile române.
Deputatul Bogdan Ciucă a pledat pentru necesitatea acestei măsuri, care va genera eficientizarea realizarea unor proiecte strategice naţionale, încetinite în prezent de inexistenţa clară a intabulării şi care implicit împiedică realizarea proiectelor respective prin imposibilitatea exproprierilor. „Neavând intabulare nu se pot face exproprieri pentru proiecte naţionale” a subliniat Ciucă. Deputatul gălăţean şi-a exprimat uimirea privind eşecul cadastrărilor anterioare demarate după ’89, în condiţiile în care în perioada imperiului austro-ungar a fost posibilă cadastrarea teritoriului românesc prin proceduri rudimentare, care au realizat însă foarte clar statistici păstrate eficient, în mai multe puncte administrative ale imperiului. Ciucă a exclamat: „Noi nu reuşim în perioada asta sofisticată, ceea ce au reuşit să facă austro-ungarii cu lanţul. Rezultatele cadastrării le ţineau în trei arhive, astfel încât dacă una lua foc, sau se întâmpla ceva şi se pierdeau datele, ele să poată fi găsite în celelalte arhive.”


Articole înrudite