25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Veste bună pentru cei care plătesc taxele şi impozitele cu cardul pe Internet
Veste bună pentru cei care plătesc taxele şi impozitele cu cardul pe Internet
Comisionul pentru plata pe Internet a taxelor şi impozitelor va fi suportat de către primării, nu de contribuabili, legislaţia urmând să fie modificată în acest sens, potrivit Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).
Conform HG 1.235/2010 privind plata online a impozitelor şi taxelor, comisionul poate fi suportat de către contribuabil, de către instituţia publică sau în orice altă variantă aleasă de către aceasta la momentul înregistrării în Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar (SNEP). Practic, se spune în nota de fundamentare, beneficiarul plăţii (instituţia publică) are posibilitatea să impună contribuabilului care plăteşte cu cardul să suporte comisionul perceput beneficiarului de către prestator sau de servicii de plată. "În acest fel există o discriminare a contribuabilului care plăteşte utilizând cardul prin intermediul SNEP faţă de contribuabilul care plăteşte utilizând cardul la sediul instituţiei publice, având în vedere că în cazul din urmă contribuabilul nu plăteşte niciun comision", se spune în document.
Potrivit MCSI, modificarea HG 1.235/2010 este necesară pentru că există posibilitatea sesizării Comisiei Europene în legătură cu încălcarea unui act normativ care transpune în legislaţia naţională o directivă europeană, urmând ca aceasta să dispună măsuri de corectare a acestei situaţii şi aplicarea unor sancţiuni statului român. În plus, există riscul ca acei contribuabili cărora li se percep în mod nejustificat şi nelegal acest comision de către instituţiile publice să le acţioneze în instanţă în vederea recuperării prejudiciului. "De asemenea, scopul legislaţiei europene în vigoare este aceea de a încuraja plăţile electronice, în timp ce prevederile actuale ale HG 1.235/2010 nu fac decât să descurajeze, prin posibilitatea oferită instituţiilor publice de a percepe un preţ suplimentar de la contribuabil", se spune în nota de fundamentare a noului proiect legislativ.
Lansat în martie 2011, SNEP este disponibil pe www.ghiseul.ro şi este administrat şi operat de Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI), instituţie aflată în subordinea MCSI.
În urmă cu aproape două săptămâni, directorul general al VISA România, Cătălin Creţu, a declarat la ZF Digital '12 că plata online a taxelor şi impozitelor este "puţin cam în aer" din cauza impunerii de către primării a unui comision pentru a oferi cetăţenilor această modalitate de plată. "Avem două probleme. Prima este distribuţia credenţialelor (user şi parolă de acces) către populaţie. Dacă această distribuţie ar fi transferată băncilor, atunci lucrurile ar sta cu totul altfel, pentru ele ştiu câţi clienţi utilizează serviciile internet banking şi efectuează plăţi online cu cardul", a spus Creţu. El a adăugat că foarte multe primării au optat pentru suprataxarea plăţilor online a taxelor şi impozitelor. "Practic, primăriile au preferat să transfere acest cost, respectiv comisionul de acceptare al băncii, la cetăţeni. Edilii nu înţeleg că dacă ar da drumul la această facilitate românii, mai ales cei din străinătate, care vin în ţară de sărbători şi nu au timp pentru aceste plăţi, vor aduce bani la buget", a spus reprezentantul VISA România.
Creţu a menţionat că studiile arată că impunerea unui comision la plata taxelor şi impozitelor reduce semnificativ intenţia de a efectua astfel de operaţiuni. "În pofida acestor probleme, plata online a taxelor şi impozitelor a crescut de cinci ori în acest an, deci potenţial există", a spus Creţu.


Articole înrudite